În weekend a avut loc primul zbor către 𝐏alma de𝐌allorca (Spania), de pe Aeroportul Iași.
Zborurile charter spre noua destinație de vacanță sunt operate de compania aeriană Albastar până la data de 20.09.2025, în fiecare zi de sâmbătă, după următorul program:
PMI – IAS Sosire ora 02:20
IAS – PMI Plecare ora 03:10
Destinația este cunoscută pentru golfurile turcoaz, plajele cu nisip alb dar și obiectivele turistice unice, de asemenea fiind renumită pentru arhitectura sa: Catedrala Palma de Mallorca, un edificiu unic în lume prin combinația de stiluri, Palatul March, cunoscut pentru colecția impresionantă de picturi semnate de Dali, sau Galeria de artă contemporană Es Baluard, ce găzduiește expoziții ale unor mari artiști precum Picasso sau Miro, sunt doar câteva exemple.
Pachetele charter (bilet de avion + cazare) pentru vacanța în Palma de Mallorca pot fi achiziționate prin agențiile de turism partenere.