RECLAMAȚII ale botoșănenilor care așteaptă cu lunile un consult, se deschide încă un cabinet la „Mavromati”

Sătui să aștepte luni întregi pentru un consult, botoșănenii s-au apucat să facă reclamații la o instituție a statului. 

 

 

Te doare inima cât aștepți

 

 

Casa de Asigurări de Sănătate (CAS) înregistrează un număr mare de sesizări privind programările la cardiologie. Inclusiv în audiențe la directorul CAS, Alina Mustiață, ajung botoșăneni cu această problemă. 

 

Instituția are contract pentru această specializare cu trei furnizori respectiv Spitalul Județean „Mavromati”, Spitalul de Recuperare „Sfântul Gheorghe” și Spitalul Municipal Dorohoi. 

 

Adresabilitatea la cabinetele de cardiologie este extrem de ridicată, iar listele de așteptare se întind pe câteva luni bune. 

 

Cabinet nou la Spitalul Județean

 

Alina Mustiață, director CAS Botoșani.

 

“Avem multe sesizări de la pacienți care nu reușesc să se programeze pentru consultații la Cardiologie. Listele de așteptare pentru această specialitate sunt destul de lungi. Avem doar trei furnizori, care sunt în contract cu Casa de Asigurări de Sănătate pentru această specialitate, Spitalul Județean Mavromati, Spitalul de Recuperare și Spitalul Dorohoi.”

 

În policlinica de la Spitalul Județean ajung cei mai mulți bolnavi. Din acest motiv, conducerea spitalului a decis să facă demersurile necesare pentru deschiderea unui al treilea cabinet la Cardiologie. Urmează să fie aprobată noua structurăm, iar astfel s-ar mai degreva activitatea. 

 

 

 

Abonează-te, citește Botosaneanul.ro fără reclamă și comentează cât vrei

Autentificare