Hidrologii au anunțat că există risc de inundații pe râurile mici din bazinele hidrografice: Jijia – afluenții aferenți sectorului aval confluență cu râul Sitna și au instruit Cod galben, valabil astăzi, între orele 17:45 - 24:00.
Fenomenele prognozate sunt „scurgeri importante pe versanţi, torenţi, pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte de inundaţii locale şi creşteri de debite şi niveluri cu posibile depăşiri ale COTELOR DE ATENŢIE".
În acest context, ISU Botoșani a luat măsurile necesare pentru prevenirea și gestionarea operativă a potențialelor situații de urgență.
Evoluţia fenomenelor hidrologice prognozate este permanent monitorizată atât prin Centrul Operaţional al inspectoratului, cât și în teren de către Serviciile Voluntare pentru Situații de Urgență.
Echipajele de pompieri de la toate subunitățile din județ sunt pregătite pentru a interveni, în cel mai scurt timp, în sprijinul cetățenilor.
Reguli de comportare și acțiune la inundații:
1. Când inundațiile vă surprind acasă, dacă aveți timp, luați următoarele măsuri pentru protejarea bunurilor:
- aduceți în casă unele lucruri sau puneți-le culcate la pământ într-un loc sigur (mobilă de curte, unelte de grădina sau alte obiecte care se pot muta și care pot fi suflate de vânt sau luate de apă);
- blocați ferestrele, astfel încât acestea să nu fie sparte de vânt, de apă, de obiecte care plutesc, sau de aluviuni;
- evacuați animalele și bunurile de valoare în locuri de refugiu, dinainte cunoscute;
- încuiați ușile casei și ferestrele dupa ce inchideți apa, gazul și instalațiile electrice.
2. Dacă inundatia este iminentă, procedați astfel:
- mutați obiectele care se pot mișca în partea cea mai de sus a casei, deconectati aparatele electrice și, împreună cu întreaga familie, părăsiți locuința și deplasați-vă spre locul de refugiu dinainte stabilit (etaje superioare, acoperișuri, înălțimi sau alte locuri dominante) care nu pot fi acoperite de nivelul cotelor maxime ale apelor;
- în cazul în care sunteti surprins în afara locuinței (pe străzi, în școli, în parcuri, gări, autogări, magazine, alte locuri) este necesar să respectați cu strictețe comunicările primite și să vă îndreptați spre locurile de refugiu cele mai apropiate.
3. Dacă se ordonă evacuarea, respectați următoarele reguli:
- respectati ordinea de evacuare stabilită: copii, bătrâni, bolnavi din zonele cele mai periclitate;
- înainte de părăsirea locuinței întrerupeți instalațiile de alimentare cu apă, gaze, energie electrică și închideti ferestrele;
- scoateți animalele din gospodărie (grajduri, adăposturi) și dirijați-le către locurile care oferă protecție;
- la părăsirea locuinței luați documentele personale, o rezervă de alimente, apă, trusă sanitară, un mijloc de iluminat, un aparat de radio, iar pe timp friguros și îmbrăcăminte mai groasă;
- după sosirea la locul de refugiu, comportați-vă calm, ocupaț locurile stabilite, protejați și supravegheați copiii, respectați măsurile stabilite.
4. La reîntoarcerea acasă respectați următoarele:
- nu intrați în locuință în cazul în care aceasta a fost avariată sau a devenit insalubră;
- nu atingeți firele electrice;
- nu consumați apa direct de la sursă, ci numai după ce a fost fiartă;
- consumați alimente numai după ce au fost curățate, fierte și, după caz, controlate de organele sanitare;
- nu folosiți instalațiile de alimentare cu apă, gaze, electricitate, fără aprobarea organelor de specialitate;
- acordați ajutor victimelor surprinse de inundații;
- executați lucrări de înlăturare a urmărilor inundației, degajarea malului, curățirea locuinței și mobilierului, dezinfectarea încăperilor, repararea avariilor.
Reguli și măsuri ce trebuie îndeplinite preventiv pentru diminuarea efectelor produse de inundatii:
Informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență sau alte date utile despre manifestarea fenomenelor meteorologice periculoase pot fi obținute prin accesarea portalului fiipregatit.ro ( https://fiipregatit.ro/ghid/ghid-inundatie/) sau prin intermediul aplicației DSU, care poate fi descărcată gratuit din Google Play Store și AppStore.