Congresul PNL a stabilit sâmbătă noua conducere a partidului. Cum era de așteptat, premierul Ilie Bolojan a câștigat șefia, cu 976 de voturi
La alegeri a participat și Valeriu Iftime, președintele celor de la FC Botoșani, care a candidat pentru unul dintre cele 4 posturi de prim-vicepreședinte.
În total, au existat 10 candidați, printre ei numărându-se un alt nume cunoscut în lumea fotbalului, Mircea Minea, primarul Chiajnei, și cel care conduce Concordia, aflată în acest moment în Liga 2.
Iftime a obținut 439 de voturi, însă a ratat postul, fiind abia al cincilea, primul sub listă. A fost însă la o distanță de peste 100 de voturi de câștigători.
Cei 4 prim-vicepreședinți ai PNL-ului sunt Cătălin Predoiu (800 de voturi), Adrian Veștea (694), Ciprian Ciucu (584) și Nicoleta Pauliuc (570).
„Mulţumim pentru încrederea pe care ne-aţi acordat-o atât mie, în calitate de preşedinte, dar şi colegilor prim-vicepreşedinţi şi celorlalţi colegi care gestionează departamentele partidului.
Vom încerca să fim nu doar în serviciul PNL, dar şi în serviciul României şi să nu vă dezamăgim în perioada următoare”, a spus Ilie Bolojan după ce a fost numit președintele PNL, conform news.ro.