Judecătorii urmează să ia o decizie și în privința alegerilor parlamentare.
Vlad Gheorghe, fondatorul partidului DREPT, a depus la Înalta Curte de casație și Justiție o cerere de anulare a alegerilor parlamentare, motivând că și acest scrutin a avut loc tot sub „războiul hibrid” pentru care CCR a anulat prezidențialele, scrie G4Media.
„Deci este normal ca toate alegerile afectate de imixtiunile externe descrise de instituțiile de siguranță națională românești și de partenerii străini să fie reluate. Nu?
Sunt multe argumente juridice pentru care alegerile trebuie reluate, de la avantajarea clară a unor partide dubioase și care nu au respectat nicio regulă electorală până la starea de panică generată și alimentată pe rețelele de socializare”, adaugă Vlad Gheorghe într-o postare pe Facebook.
Acesta spune că argumentul suprem stă în mențiunea clară din documentele desecretizate că și parlamentarele au fost influențate de „actori statali străini”.
„Reluarea alegerilor parlamentare trebuie susținută de toate forțele democratice, altfel am zice că Ciolacu + PSD au cumpărat deja la bucată putinisti ajunși în Parlament pe mâna Kremlinului și se grăbesc să îi valideze.
Și nu putem zice asta, nu?
Hai cu anularea alegerilor, hai să îi stricăm planul lui Marcelino, hai să scoatem mincinoșii, infractorii și vânduții din Parlament ! Din noul Parlament”, încheie Vlad Gheorghe.
Meteorologii au prelungit CODUL GALBEN de ceaţă şi polei : Vizibilitate tot mai scăzută
Redacția Botoșăneanul
Jan 23, 2025
Blocada de seară: Amenzi pentru drifturi și viteză, polițiștii au răscolit puțin și barurile
Redacția Botoșăneanul
Jan 23, 2025
Se caută doi tineri medici pentru Urgențe, candidații dau examenul la Iași
Redacția Botoșăneanul
Jan 23, 2025
Jandarmii botoșăneni, la ceas de bilanț: Mii de amenzi date, an cu o sumedenie de misiuni
Redacția Botoșăneanul
Jan 23, 2025
Panouri publicitare dezafectate din mai multe zone ale orașului
Redacția Botoșăneanul
Jan 23, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile