Pentru majoritatea elevilor, vacanța presupune relaxare, destindere și absența obligațiilor școlare. Nu același lucru se întâmplă în cazul absolvenților Colegiului Național „Grigore Ghica” care își croiesc acum drumul spre învățământul superior, dând dovada pregătirii tenace din anii de liceu.
Una dintre facultățile care suscită interesul tinerilor este Facultatea de Medicină, domeniu provocator intelectual și caracterizat de o dinamică perpetuă.
La nivelul colegiului, au fost admiși următorii absolvenți:
Avîrvarei Răzvan-Ștefan - 90 p, UMF Iași, medicină generală
Posteucă Lojniță Maria-Demetra - 90 p, UMF Iași, medicină generală
Apetrii Roberta Maria-Ioana - 89 p, UMF Iași, medicină generală
Aciobăniței Alexandra-Elena – 87 p, UMF Iași, medicină generală
Maftei Adrian-Florin–72 p, UMF Iași, medicină dentară
Hunea Alisia-Maria – media 8,56, UMF Suceava, medicină generală
În afară de aceștia, absolventa Brînzilă Ana Maria a obținut prima medie după ultimul admis și sperăm ca în urma înscrierilor celor admiși la mai multe facultăți să se claseze printre cei admiși. Remarcabil este faptul că CNGG înregistrează cel mai mare număr de absolvenți admiși la facultăți de medicină din zona noastră.
Acestea nu sunt singurele rezultate cu care ne mândrim; avem mulți elevi admiși la alte universități la diferite specializări, dar cum procesul de înscriere nu s-a încheiat, vom reveni. Rezultatele obținute de acești absolvenți nu sunt întâmplătoare. Colegiul Național „Grigore Ghica” posedă o cultură a performanței și un mediu educațional care încurajează excelența printr-un corp profesoral dedicat. Acești tineri nu doar că au fost admiși (majoritatea) la una dintre cele mai prestigioase facultăți din țară, ci au demonstrat că instituția noastră are resurse umane valoroase, capabile să contribuie la viitorul medicinei românești. Ei sunt dovada vie că succesul nu vine din noroc, ci din muncă, sacrificiu și țeluri bine stabilite, a transmis director, prof. Georgel Șlincu pentru publicația dorohoinews.ro