Sfinţire de vacanţă cu trei preoţi la Apă, şefii au cerut binecuvântare pentru protocol – GALERIE FOTO

Noul sediu al companiei de apă şi canalizare a judeţului a fost sfinţit luni la amiază. Mutaţi din toamnă în noua locaţie, birocraţii de la SC Nova Apaserv SA au avut astfel parte şi de un serviciu religios.

 

A fost săvârşit de preoţii de la bisericile Sfânta Cuvioasa Parascheva, Sfântul Dimitrie şi Roset, care au trecut prin birourile angajaţilor, de la cel al directorului general până la dispecerat.
„Ne găsim într-un moment de răscruce şi anume la finele acestui an, moment când fiecare dintre noi îşi face un răboj a ceea ce făcut bun sau mai puţin bun în anul care a trecut, dar păşind spre noul an cu speranţe de mai bine şi mai frumos. Întotdeauna românul nostru şi ortodox în acelaşi timp, a avut această deviză: nimic fără Dumnezeu", a spus la final părintele Grigore Diaconu.
VEZI ŞI:
 A ajuns la DNA și tunul imobiliar de jumătate de milion de euro CJ – Nova Apaserv – Tratoria
Pe lângă zecile de salariaţi de la operatorul licenţiat de apă şi canalizare, la oficiere au luat parte preşedintele Consiliului Judeţean Botoşani şi cei doi vicepreşedinţi, consilieri judeţeni şi municipali.
„Le doresc putere de muncă tuturor angajaţilor, multă linişte şi sper într-adevăr să fie o societate care să ajungă să colaboreze foarte corect cu consumatorii, asta e important”, a afirmat Florin Ţurcanu.
Evenimentul a avut parte şi de câteva mese bine garnisite, unii şefi de la CJ Botoşani şi Nova Apaserv insistând să se dea binecuvântare pentru masă.
Compania de apă îşi are acum sediul în fostul complex comercial Tratoria, unde stă cu chirie, imobilul mai adăpostind şi o sală de culturism şi fitness.
(S.B.)
[[galerie-foto]]
VEZI ŞI:
 Birocrații de la Apă la casă nouă: Lux în birouri, opulență în cuibul lui Cîrlan, gresie roșie în toalete : GALERIE FOTO

 


Abonament Botosaneanul

Abonează-te, citește Botosaneanul.ro fără reclamă și comentează cât vrei

Autentificare