În cadrul acțiunii au fost aplicate 12 sancțiuni contravenționale.
În zilele de 2 și 3 decembrie 2024, polițiștii locali din cadrul structurii de ordine și liniște publică a Poliției Locale a municipiului Botoșani, au acționat, în conformitate cu prevederile Legii nr. 155/2010 – Legea Poliției Locale, pentru depistarea conducătorilor auto, care nu respectă prevederile Hotărârii de Consiliu Local (H.C.L.) nr. 292/2017 – oprirea/staționarea interzisă în stațiile de transport persoane.
Astfel, au fost aplicate, un număr de 12 sancțiuni contravenționale, din care nouă cu amendă în cuantum total de 1.500 lei.
În cazul conducătorilor auto care nu au fost de față, polițiștii locali au afișat pe parbrizul autoturismelor un număr de 10 invitații de a se prezenta la sediul instituției, pentru stabilirea măsurilor legale care se impun.
Ilinca își dorește o viață normală: Un viitor fără dureri costă 28.000 de euro
Redacția Botoșăneanul
Feb 10, 2025
Tone de furaje au ars într-o localitate din Botoșani într-un incendiu provocat intenționat
Redacția Botoșăneanul
Feb 10, 2025
Ministrul Educației respinge interzicerea telefoanelor în școli și propune o altă soluție
Redacția Botoșăneanul
Feb 10, 2025
Redacția Botoșăneanul
Feb 10, 2025
Senatorul AUR Cătălin Silegeanu: Haideți să alegem să trăim sănătos – Produse Românești!
Redacția Botoșăneanul
Feb 10, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile