Spitalul Județean „Mavromati” are medici noi pe două secții importante, fiind finalizate concursurile de ocupare a posturilor.
Spitalul Județean Mavromati și-a mărit echipa medicală pe două specializări importante.
Unitatea sanitară a organizat concurs pentru ocuparea unor posturi de medici la Pediatrie și Maternitatea Botoșani.
A fost finalizat examenul pentru un post de medic în specialitatea Obstetrică Ginecologie, singurul candidat înscris fiind admis cu un punctaj de 89,5 puncte.
De asemenea, a mai fost organizat concurs pentru două posturi de medici rezidenți la Secția de Pediatrie I.
Doi medici au fost admiși cu 82, respectiv 78 de puncte.
Există însă în continuare unele secții deficitare cum ar fi Radiologia și secțiile exterioare de la Darabani și Săveni.