Trei adolescenți au bătut cu sălbăticie un bărbat într-un parc

S-a întâmplat în parcul din apropierea Casei Tineretului, iar bărbatul bătut a refuzat transportul la spital. 

 

În noaptea de 22 spre 23 iulie 2025, în jurul orei 2:24, polițiștii locali cu atribuții în monitorizarea video a municipiului, în vederea depistării și prevenirii faptelor contravenționale sau penale, au desfășurat activități în conformitate cu competențele reglementate prin Legea nr. 155/2010 – Legea poliției locale.

 

Astfel, în parcul din fața Casei Tineretului au surprins trei adolescenți, cu vârste de aproximativ 13-14 ani, în timp ce loveau cu picioarele o persoană căzută pe o alee. Imediat, din Dispecerat, a fost direcționată la locul faptei patrula mobilă de poliție locală cu atribuții în domeniul ordini și liniștii publice, însă până la sosirea acesteia tinerii părăsiseră zona. 

 

La fața locului, a fost identificat un bărbat care emana halenă alcoolică și aflat în evidențele instituției ca fiind persoană fără adăpost. 

 

În vederea acordării de îngrijiri medicale de specialitate, polițiștii locali l-au informat cu privire la posibilitatea solicitării unui echipaj SAJ, însă persoana în cauză a refuzat.

 

Abonament BT Pătrat Mov

Abonează-te, citește Botosaneanul.ro fără reclamă și comentează cât vrei

Autentificare