În perioada ianuarie - mai 2025, au fost integrate pe piața muncii datorită măsurilor de stimulare a ocupării forței de muncă implementate de Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Botoșani un număr total de 1.482 persoane.
Din totalul persoanelor ocupate până la data de 31 mai 2025, 729 au peste 45 de ani, 219 au vârsta cuprinsă între 35 și 45 de ani, 65 au între 30 și 35 de ani, 132 au între 25 și 30 de ani, iar 337 sunt tineri sub 25 de ani. Din totalul persoanelor ocupate, 469 sunt tineri NEETs.
Numărul femeilor încadrate este de 614, iar al bărbaților de 868, ponderea acestora în totalul persoanelor încadrate fiind de 41,43%, respectiv de 58,57 %.
În funcție de rezidență, 630 persoane angajate în perioada de referință provin din mediul urban, iar 852 persoane sunt din mediul rural.
Nivelul de pregătire al persoanelor pentru care a fost identificat un loc de muncă arată că cele mai multe au studii liceale (524), profesionale (386), gimnaziale 384), postliceale (34) iar (103) fiind cu studii universitare. Din totalul persoanelor încadrate prin intermediul AJOFM Botoșani la data de 31 mai 2025, un număr de 360 persoane fac parte din categoria celor greu și foarte greu ocupabile .
„Precizăm că încadrarea într-o categorie de ocupabilitate se realizează ca urmare a activității de profilare a persoanelor înregistrate în evidențele AJOFM Botoșani.” a transmis AJOFM într-un comunicat de presă.
În perioada de referință, numărul persoanelor care au beneficiat de asistență pentru înregistrarea în evidență ca persoane în căutare de loc de muncă, în vederea asigurării protecției sociale privind acordarea indemnizației de șomaj sau cuprinderea în măsuri active, a fost de 4.178 persoane.
(foto – b1tv.ro)