Polițiștii rutieri au desfășurat o amplă acțiune de verificare a transportului de persoane în regim „Taxi”, aplicând zeci de sancțiuni contravenționale și reținând mai multe permise și certificate de înmatriculare, în urma neregulilor depistate în trafic.
La data de 24 iunie 2025, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier, au organizat o acțiune de verificare a legalității transportului de persoane în regim „ Taxi”.
În urma activităților desfășurate au fost legitimate aproximativ 40 de persoane și au fost controlate 35 de autovehicule, iar în urma neregulilor constatate au fost aplicate 27 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 10.000 lei.
Totodată, au fost reținute 3 permise de conducere pentru nerespectarea limitei legale de viteză și au fost retrase 2 certificate de înmatriculare.