Un consilier local din județ aruncă ”pastila”: Neuronii grozăviilor administrative s-au divizat

Un consilier local din județul Botoșani aduce acuzații dure cu privire la cheltuirea banilor publici ”după cum bate vântul”. Este vorba despre  Radu Sorin Alexandrescu, care-și exprimă doleanțele printr-un comunicat de presă  trimis în urmă cu puțin timp redacției. Citește mai jos mesajul acestuia.

 

”În orașul Bucecea, se perpetuează, în mod scandalos, trendul cheltuirii banului public după cum bate vântul prin ruinele fostei fabrici de zahăr. După ce anterior aparatul administrativ a frapat prin propuneri bugetare de genul construcției unui bloc tip ANL cu doar 5.000 de lei, după ce au demonstrat că la granița de N-E a Europei, în Bucecea,  Crăciunul poate dura trei luni lăsând aprins iluminatul ornamental stradal până în luna martie, odată venită primăvara neuronii grozăviilor administrative s-au divizat.  

”La ultima ședință a Consiliului Local Bucecea, onorabilii consilieri au aprobat o investiție cu dedicație. Întrucât în administrativul local principala opoziție constructivă este asigurată de către mine, în calitate de consilier local mandatat să reprezint interesele cetățenilor nu ale firmelor de afaceri care toacă bugetul local, primarul a elaborat un proiect de hotărâre prin care urmează să se monteze pavele pe trotuarul care trece prin fața casei mele. Mai mult chiar, un raport de specialitate întocmit de viceprimarul orașului întărește ”necesitatea” propunerii avansate de primar.

Potrivit proiectului de hotărâre, trotuarul de pe partea de dreaptă a carosabilului (doar pe partea dreaptă), din apropierea casei mele până la biserică va trebui să fie modernizat cu pavele. Chiar dacă trotuarul actualmente betonat este la standarde care ar face să moară de invidie multe municipii.

Precizez că propunerea ”inedită” vine în condițiile în care peste 80% din drumurile publice ale orașului sunt impracticabile, rămase  la nivelul anilor de dinaintea sistematizării. Dar se pare că prioritățile executivului local sunt altele. Motivația nerostită este clară: banii locuitorilor trebuie cheltuiți și au sperat că poate astfel consilierul local Alexandrescu se va face frate cu dracul administrativ pentru un dram de confort personal.


În cadrul dezbaterilor pe proiect am refuzat și am votat împotriva acestui proiect de hotărâre pentru că nu pot accepta favoruri pe banii publici pentru că sunt consilier local. Chiar dacă în alte localități este la modă să se asigure condiții moderne doar în apropierea domiciliilor unor consilieri locali, o astfel de atitudine sfidătoare față de cetățeni nu mă caracterizează. Prin urmare votul meu pe acest proiect a fost negativ, cu tot oprobiul pe care mi l-am atras din partea colegilor. Atât noi, consilierii, cât și primarul și viceprimarul orașului am fost mandatați de cetățeni să dezvoltăm orașul în interesul întregii comunități, nu pentru a ne asigura nouă anumite facilități sau un plus de confort.


În ce mă privește voi continua să fiu consecvent în a reprezenta interesele electoratului în Consiliul Local și voi adopta o poziție fermă, combativă față de orice tentativă de cheltuire iresponsabilă a bugetului local. Vă mulțumesc!”.

[[readotherarticle:botosaneanul.ro:27469:Viceprimar de oraş acuzat de huliganism, şi-ar fi trimis mama să se certe cu primarul]]

 

Abonament BT Pătrat Mov

Abonează-te, citește Botosaneanul.ro fără reclamă și comentează cât vrei

Autentificare

Pericol de inundații, codul galben a fost prelungit

Sergiu Bălășcău

Jul 27, 2025