Doliu în administrația publică locală.
Fostul prefect al județului Botoșani, Alexandru Simionovici a încetat din viață.
S-a retras din viața publică de foarte mulți ani, fiind văzut extrem de rar. A murit la vârsta de 80 de ani.
A fost prefect al județului Botoșani în perioada 1996 – 2000. Este singurul prefect care a fost condamnat la patru ani de închisoare într-un dosar privitor la luarea de mită într-un dosar electoral.
Procesul împotriva fostului prefect țărănist a fost deschis în urma unui control la Prefectura Botoșani, în anul 2001, de către Curtea de Conturi. Alexandru Simionovici a fost ulterior acuzat că a primit mită 700 de milioane de lei vechi de la administratorii unei tipografii pentru a acorda acestei societăți mai mulți bani pentru tipărirea buletinelor de vot – folosite la alegerile locale din județ – decât era prevăzut în contractul încheiat între cele doua părți.
Atât Tribunalul Botoșani, cit și Curtea de Apel Brașov l-au condamnat pe Simionovici la patru ani de închisoare, fostul prefect fiind acuzat de luare de mită, evaziune fiscală, fals în acte și îndemn la întocmirea de înscrisuri false sub semnătură privată.
A fost eliberat după aproximativ un an.
Dumnezeu să-l ierte!
Târg de două zile: Artiștii care vor urca pe scena de la Stațiunea Popăuți
Redacția Botoșăneanul
May 09, 2024
ACUM: Ziua Europei marcată la Botoșani cu zeci de elevi - VIDEO
Redacția Botoșăneanul
May 09, 2024
Pompierii vor fi prezenți la Zilele Municipiului Botoșani
Redacția Botoșăneanul
May 09, 2024
Redacția Botoșăneanul
May 09, 2024
ȘAPTE botoșăneni răniți la locul de muncă: Au fost transportați la spital
Redacția Botoșăneanul
May 09, 2024