Pentru unii copii, vara înseamnă doar o pauză mai lungă de la şcoală, petrecută în locul de unde nu au plecat vreodată, presărată cu aceleaşi activităţi de care nu sunt străini nici pe parcursul celorlalte zile ale vieţii lor: treburi casnice, responsabilităţi şi chiar greutăţi apăsătoare.
Pentru aceşti copii, oameni cu suflet mare, care donează timp sau bani, transformă grijile şi singurătatea într-o lume guvernată de jocuri, voie bună şi încredere. Iniţiativele din Arhiepiscopia Iaşilor, precum „Tabăra din pridvorul satului” sau altele derulate la nivelul parohiilor de preoţi inimoşi, sunt mai mult decât tabere de recreere, sunt bucurie, educaţie şi credinţă.
Cu ani în urmă, pe când terminase clasele primare, un copil pe cât de timid din judeţul Botoşani, pe atât de curios şi dornic să afle ce taine ascunde lumea dincolo de satul lui, primea o veste de la directorul şcolii care avea să-l marcheze profund: „Adrian, cinci copii, cei mai buni din şcoală, vor merge în tabără la Năvodari, iar tu eşti unul dintre ei”.
Adrian avea să fie copleşit de emoţia acestei întâmplări neaşteptate, a visului ce prindea contur şi devenea realitate. Aceeaşi emoţie o retrăieşte şi acum, la aproape 30 de ani distanţă, prin ochii fiecărui copil căruia i-a spus că, la sfârşitul lunii iunie, va merge în tabără la munte. O sută de copii vor avea parte de o săptămână în care, lipsiţi de alte apăsări, se vor bucura de copilărie: drumeţii, piscină, activităţi în aer liber, tiroliană, ateliere şi rugăciune.
„Părinţii mei nu aveau posibilităţi financiare să ne trimită în tabere, iar amintirea primei mele vacanţe la mare, pe când aveam 10 ani, a rămas vie. La fel ca aceşti copii, altceva în afară de biserică, şcoală şi tăpşanul de la marginea satului unde jucam fotbal nu văzusem. Pentru ei, şi cred că pentru mulţi alţi copii de prin satele României, vacanţă înseamnă că nu mai merg la şcoală, dar rămân în sat şi au grijă de animale, merg la treburile câmpului, îngrijesc prin gospodărie şi poate că seara joacă fotbal pe toloacă. Şi ... cam atât. Vreau să trăiască şi ei din plin emoţia pe care am trăit-o eu, să simtă acea bucurie fără margini, să simtă pur şi simplu că cinci zile sunt doar copii, să nu se gândească la lipsuri, la neajunsuri sau neînţelegeri. Această tabără poate fi unica evadare a copiilor din lumea satului lor”, a mărturisit părintele Adrian Tarniţă, parohul bisericii din satul ieşean Crucea (Lungani).
Click AICI pentru articolul integral
