Un șofer a murit ars de viu după ce un TIR și o mașină s-au izbit și au luat foc 

Un accident rutier urmat de un incendiu a avut loc în această dimineață. 

 

Scene de groază, în această dimineaţă, pe DN 2, în județul Ialomița, după ce un TIR şi o maşină s-au ciocnit violent, iar apoi au izbucnit în flăcări. Din nefericire, şoferul autoturismului a murit carbonizat.

 

Un bărbat a murit carbonizat, iar un altul a fost rănit în urma unui accident cumplit în care au fost implicate un camion şi un autoturism, produs luni dimineaţă, pe DN2, în localitatea Cotorca.

 

"Pe DN 2 Urziceni-Buzău, în zona localităţii Cotorca, judeţul Ialomiţa, a avut loc o coliziune între un autocamion şi un autoturism, în urma căreia a izbucnit un incendiu la nivelul ambelor autovehicule. Incendiul a fost lichidat", a anunţat Centrul Infotrafic din IGPR.

 

Detaşamentul de pompieri Urziceni a intervenit la un accident rutier urmat de incendiu, în localitatea Cotorca, în care sunt implicate un autoturism şi un camion, a transmis şi ISU Ialomiţa.

 

 

La faţa locului au fost găsite două victime. Una dintre victime este şoferul camionului,  conştient, cooperant, căruia i s-au acordat îngrijiri medicale, fiind transportat la Spitalul Municipal Urziceni pentru investigaţii suplimentare. 

 

Cea de-a doua victimă, şoferul autoturismului, a fost găsită carbonizată, scrie observatornews.ro

 

 

Incendiul a fost lichidat, iar circulația rutieră a fost oprită pe ambele sensuri pentru a permite intervenția echipajelor specializate.

 

Abonament Botosaneanul

Abonează-te, citește Botosaneanul.ro fără reclamă și comentează cât vrei

Autentificare