Ambulanța era în misiune, cu semnalele de avertizare în funcțiune.
Aceasta transfera un pacient de la Compartimentul de Primiri Urgențe Beclean la Unitatea de Primiri Urgențe Bistrița.
În urma impactului, au fost răniți asistenta și șoferul de pe ambulanță, precum și celălalt șofer implicat în accident, scrie bistrițeanul.ro
La locul evenimentului, polițiștii au constatat faptul că un autoturism care se deplasa pe direcția Bistrița înspre Dej, condus de un bărbat de 58 de ani din județul Botoșani a intrat în coliziune cu o ambulanță care se deplasa din sens opus, condusă de un bărbat de 42 de ani din Mititei.
În urma impactului, șoferul de 42 de ani și un pasager din același autovehicul, o femeie de 46 de ani din Chiuza, au fost răniți, necesitând acordarea de îngrijiri medicale de specialitate la spital.
Cei doi conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.
Polițiștii Compartimentului Rutier Beclean continuă cercetările în cadrul unui dosar penal, urmând să fie stabilite cauza și circumstanțele producerii evenimentului rutier”, precizează IPJ BN.