Valeriu Iftime față în față cu primarul Chișinăului

O delegație a Consiliului Județului Botoșani, condus de președintele Valeriu Iftime, a efectuat o vizită la Primăria Capitalei.

 

În cadrul vizitei au fost stabilite „direcțiile de colaborare” între cele două administrații. Scopul vizitei, potrivit unui comunicat de presă, a fost schimbul de experiență și consolidarea cooperării în mai multe domenii, precum protecția socială, cultura, serviciile publice și dezvoltarea locală, scrie publicația Ziua.

 

M-am bucurat să-l primesc în vizită pe președintele Consiliului Județean Botoșani, Valeriu Iftime. În cadrul întrevederii oficiale, am discutat direcții concrete de colaborare. S-a convenit menținerea unui dialog activ și identificarea de proiecte comune în beneficiul cetățenilor. Acest schimb de experiență consolidează parteneriatul între administrațiile locale și deschide noi perspective de cooperare transfrontalieră”,  a declarat primarul Chișinăului, Ion Ceban. 

 

Din delegație au făcut parte și specialiști din domeniile social, cultural, tehnic și de dezvoltare regională, care au participat la vizite tematice în instituții municipale din Chișinău.

 

Abonament Botosaneanul

Abonează-te, citește Botosaneanul.ro fără reclamă și comentează cât vrei

Autentificare