More

    Subiectele de Geografie la Simularea Bacalaureatului 2026: Ce au rezolvat elevii

    Elevii de clasa a XII-a au susținut proba la alegere, Geografie, în cadrul simulării Bacalaureatului 2026

    Elevii de clasa a XII-a au susținut astăzi, 25 martie, proba la alegere a simulării Bacalaureatului 2026, Geografia fiind una dintre disciplinele alese în special de elevii de la profil uman. Examenul a început la ora 09:00, iar accesul în săli a fost permis până la ora 08:30. Elevii au avut la dispoziție trei ore pentru rezolvarea subiectelor.

    Proba la alegere: Geografia la simulare

    Geografia se numără printre materiile la care au putut opta elevii, mai frecvent fiind aleasă de cei de la profil uman, în special de la Filologie și Științe sociale. De asemenea, disciplina a fost selectată și de unii elevi din filiera tehnologică și vocațională, în funcție de specializare.

    Subiectele și baremele de corectare au fost disponibile începând cu ora 15:00 pe platforma oficială subiecte.edu.ro. La simulare, regulile sunt similare cu cele de la examenul propriu-zis, fiind interzis accesul cu telefoane mobile sau materiale ajutătoare în săli.

    Structura subiectelor la Geografie

    Subiectele sunt împărțite în trei părți, menite să verifice atât cunoștințele teoretice, cât și capacitatea de analiză a elevilor:

    • Subiectul I: cerințe bazate pe hărți, unde elevii identifică state, regiuni sau elemente geografice;
    • Subiectul II: exerciții de analiză și comparație între regiuni sau fenomene geografice;
    • Subiectul III: răspunsuri dezvoltate, în care se explică procese geografice sau se argumentează anumite aspecte.

    Calendarul Bacalaureatului 2026

    Examenul național de Bacalaureat va avea loc în luna iunie, urmând să se desfășoare după următorul calendar:

    • Înscrierea candidaților la prima sesiune: 2-4 iunie 2026;
    • Încheierea cursurilor claselor a XII-a/a XIII-a: 4 iunie 2026;

    Calendarul evaluării competențelor:

    • 8-10 iunie 2026 – Evaluarea competențelor lingvistice în limba română (proba A);
    • 10-11 iunie 2026 – Evaluarea competențelor lingvistice în limba maternă (proba B);
    • 11-12 iunie 2026 – Evaluarea competențelor în limbi străine (proba C);
    • 15-17 iunie 2026 – Evaluarea competențelor digitale (proba D).

    Calendarul probelor scrise:

    • 29 iunie – Limba și literatura română;
    • 30 iunie – Proba obligatorie a profilului;
    • 2 iulie – Proba la alegere a profilului și specializării;
    • 3 iulie – Limba și literatura maternă.

    Rezultatele inițiale vor fi afișate pe 7 iulie 2026, până la ora 12:00, iar în aceeași zi, între orele 14:00 și 18:00, elevii pot vedea lucrările și pot depune contestații. Procedura de consultare și depunere a contestațiilor va continua pe 8 și 9 iulie, urmând ca soluționarea lor să aibă loc între 9 și 10 iulie. Rezultatele finale vor fi comunicate pe 13 iulie 2026.

    Citeste articol integral

    Sursa & Foto Credit- „hotnews.ro”

    Ultimele Stiri

    Articole asemanatoare