
Daniel Pancu. FOTO: Razvan Pasarica / Sport News / Profimedia
CFR Cluj s-a despărțit de Andrea Mandorlini după seria de rezultate slabe, iar patronul echipei, Ioan Varga, a anunțat marți că noul antrenor va fi Daniel Pancu.
Pancu va colabora cu Laurențiu Rus, deoarece nu are licența PRO, potrivit Golazo.ro.
„Ieri am fost sunat de domnul Varga, iar înaintea sa de Giovanni. Mi-a spus de interesul CFR-ului și am discutat de mai multe ori pe parcursul zilei de ieri. Am vorbit și cu domnul Mureșan azi. Prea multe condiții nu am avut. Este un club mare, cu jucători foarte buni, nu știu sincer cum s-a ajuns în această situație de neimaginat”, a declarat Daniel Pancu la Digi Sport.
El a spus că „singura problemă” de la club „este legată de numărul foarte mare de jucători”.
„În ziua de azi, starea de spirit face diferența, iar cu 34 de jucători în lot nu ai cum să ai o stare care să te facă să ai evoluții bune. Momentan nu am ce să fac în acest sens, n-am cum să renunț la vreun jucător fără să-l cunosc”, a mai declarat Daniel Pancu, fostul selecționer al naționalei de tineret.

