O scrisoare manifest pentru toți cei care se urcă la volan și se grăbesc puțin.
A fost redactată și postată pe grupul „Atenție, Poliția Iași” și vizează ultimul accident mortal de la Botoșani.
Sunt mii de reacții și distribuiri ale postării din partea celor care au avut răbdare să citească până la capăt.
Poate că unii dintre ei care sunt șoferi vor conduce mai cu grijă data viitoare când se vor urca la volan. Alții, poate că nu. Însă, cel care a scris rândurile de mai jos speră probabil că șoferii din cea de-a doua categorie vor fi mult, mult mai puțini.
Poate o citești la timp…
Era trecut bine de miezul nopții. Cerul era senin, iar șoseaua E58 părea liniștită. O ambulanță se întorcea dintr-o misiune dinspre Iași. Patru tineri, într-o mașină, mergeau spre casă.
Poate unul dintre ei urma să scrie un mesaj…
„Ajung imediat, mamă.”
Poate avea telefonul în mână, poate doar se gândea să-l trimită. Un gând atât de simplu. O promisiune nespusă, o viață care nu știa că în câteva secunde se va rupe.
Și apoi, dintr-o dată, o greșeală, un moment de neatenție sau poate o secundă în care nimeni nu a mai avut control. Impactul a fost devastator.
Mașina lor și ambulanța s-au ciocnit cu o forță care a rupt totul. Tăcerea nopții a fost spartă de sunetul metalului și de țipete de durere.
Cineva a sunat la 112, cu voce tremurată.
„A fost un accident… e grav… sunt oameni încarcerați… nu știu dacă respiră…”
În dispecerat, timpul s-a comprimat. Cod de intervenție. Toate echipajele au fost alertate.
Pompierii de la Detașamentul Botoșani, o autospecială de stingere, una de descarcerare, două ambulanțe SMURD, inclusiv cea de terapie intensivă și trei ambulanțe SAJ au pornit în goană spre locul tragediei.
Sirenele au tăiat noaptea, nimeni nu mai respira liniștit.
Când au ajuns, au găsit un coșmar, fiare contorsionate. O mașină sfărâmată și o ambulanță distrusă.
În autoturism, șoferul și pasagerul din față erau blocați între fiare și inconștienți.
Tineri. Prea tineri.
Pompierii au lucrat în tăcere, dar cu disperare. Cu inima, nu doar cu mâinile și cu speranța că încă mai pot fi salvați. Afară, echipajele medicale îi așteptau. Timpul trecea cu fiecare clipă. Au urmat manevrele de resuscitare, adrenalină. Șocuri. Rugăciuni nespuse și priviri care se fereau de adevăr.
Apoi, o voce care a înghețat totul:
„Ora decesului………
Doi tineri — 18 și 21 de ani — au murit acolo, pe marginea unei nopți care trebuia să fie doar una obișnuită.
Ceilalți doi pasageri au fost răniți și au fost transportați de urgență la spital.
Șoferul ambulanței și asistenta — și ei răniți.
Toți au supraviețuit, dar nimeni nu va mai fi la fel după noaptea aceea.
În același timp, în două case din Botoșani, două telefoane au sunat. Două mame s-au trezit din somn, fără să știe că viața lor, așa cum o știau, se terminase. Două camere au rămas goale. Un pat nefăcut.
Un telefon care nu va mai vibra niciodată.
Un „ajung” care n-a mai fost trimis.
Polițiștii au început cercetările. Măsurători. Urme de frânare. Fotografii.
Dar ce poți măsura, când două vieți s-au frânt? Ce poți scrie într-un raport, când în spatele unui accident rămân suflete zdrobite?
Și totuși, mulți dintre noi citim asta și spunem:
„Mie nu mi se poate întâmpla.”
Dar li se întâmplă mereu celor care spun asta.
Celor care „se grăbesc puțin”.
Celor care „au condus de atâtea ori și n-au pățit nimic”.
Celor care „iau volanul doar pentru 10 minute”.
Ei sunt cei care, uneori, nu mai ajung.
Pentru tine. Pentru părinții tăi. Pentru frații și prietenii care te așteaptă acasă.
Condu cu grijă. Trăiește cu grijă. Ajungi acasă.
Două vieți s-au stins. Patru au fost rănite. Și zeci de alte suflete au fost spulberate. Poate următoarea poate fi salvată.
Dacă ai citit până aici… poate era nevoie să o faci.
Distribuie. Spune-le celor dragi. Oprește pe cineva înainte să fie prea târziu.
