Sute de părinți din județul Botoșani primesc beneficii de asistență socială pentru susținerea copilului și familiei în țări din Uniunea Europeană.
Potrivit datelor centralizate de Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială (AJPIS) Botoșani, în primul semestru al anului 2025 au fost primite si completate un număr de 779 formulare europene, pentru ca lucrătorii migranți să primească beneficii sociale de la statele unde desfășoară o activitate salarială sau independentă.
Cele mai multe solicitări au fost pentru Germania (482), Belgia (168) și Luxemburg (17). În perioada amintită, au fost suspendați de la plată 196 copii, deoarece statul care trebuia să plătească este statul membru UE, unde unul din părinți are activitate.
De asemenea, a fost reluată alocația în România pentru 324 copii, întrucât familiile au prezentat documente din care rezultă că nu mai au drepturi în țara unde au muncit. Pentru o parte din ei a fost reluată, iar pentru ceilalți a fost acordată pentru prima dată în România, copiii fiind născuți în alte țări.
În perioada ianuarie-iunie 2025 s-au mai acordat de state europene indemnizații pentru creșterea copilului pentru un număr de 71 de părinți din Botoșani.
Beneficiile de asistenţă socială pentru susţinerea copilului şi familiei sunt prevăzute în legislaţia tuturor statelor membre, însă criteriile de acordare şi valoarea lor variază considerabil de la o ţară la alta. Indiferent de statul membru de reşedinţă a lucrătorului migrant şi al membrilor familiei sale, acesta are dreptul la beneficiile familiale din statul în care îşi desfăşoară activitatea.
”Pentru a obține alocația în statul european, părintele nu mai trebuie să se adreseze instituției noastre, întrucât schimbul de informații se realizează online doar între instituțiile competente din statele membre UE”, a declarat Diana Geanina Pelinescu, directorul executiv al Agenţiei Judeţene pentru Plăţi şi Inspecţie Socială Botoşani.