Scene cutremurătoare într-o locuință din Botoșani: un tânăr de 31 de ani și-a agresat mama, a imobilizat-o cu cabluri și nu i-a permis să iasă din casă. După ce a fugit, a fost găsit în Dorohoi și reținut de polițiști.
La data de 5 iulie 2025, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani – Biroul de Ordine Publică au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele unui tânăr, de 31 de ani, din municipiul Botoșani cercetat sub aspectul comiterii infracțiunilor de violență în familie și lipsire de libertate.
În urma probatoriului administrat, s-a stabilit faptul că acesta, la data de 5 iulie 2025, în timp ce se afla împreună cu mama sa, la domiciliul comun, pe fondul unei discuții în contradictoriu, ar fi imobilizat-o pe aceasta , pentru o perioadă scurtă de timp, în care nu i-a permis să părăsească locuința.
Pentru comiterea faptei, tânărul s-a folosit de niște cabluri, creându-i leziuni victimei.
Ulterior comiterii faptelor, tânărul bănuit de comiterea acestora a părăsit domiciliul, fiind identificat în municipiul Dorohoi.
Acesta a fost condus la sediul poliției, unde a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore.