Societatea Eltrans care se află în subordinea Consiliului Local Botoșani cere aprobarea aleșilor locali pentru accesarea unui credit în valoare de 1,5 milioane de lei.
Banii sunt necesari pentru achiziția celor nouă autobuze care circulă astăzi prin oraș.
Iar asta deoarece leasingul operațional prin care Eltrans a dobândit autobuzele actuale expiră la începutul lunii viitoare.
Tradus, asta ar fi însemnat că societatea de transport public a orașului ar fi trebuit să returneze autovehiculele.
Andrei Turcoman, director SC Eltrans SA
„Noi, la momentul de față, de la 1 iulie 2025 ne expiră leasingul operațional, rămânem fără aceste autobuze ale noastre. Noi am demarat un proces de achiziție, avem un credit aprobat de la BCR, doar că formalitatea spune că trebuie să treacă și prin Consiliul Local. Și noi ne cumpărăm autobuzele noastre, pentru că noi avem un contract de doi ani și trebuie să ne ocupăm de prestarea serviciului de transport pe traseele 102 și 102”,
Iar asta după ce, reprezentanții companiei au demarat procedurile de achiziție care anulează obligativitatea de returnare a autobuzelor. Și astfel, prin acest credit pentru care se solicită aprobare, în decurs de trei ani, această datorie ar urma să fie stinsă.
Creditul este cu atât mai avantajos cu cât rata lunară este mult sub cea de leasing operațional. Adică, la bancă vor pleca lunar 10.000 de euro, în condițiile în care pentru închirierea autobuzelor, în cadrul leasingului operațional, suma lunară plătită era de 40.000 de euro.
Contractul încheiat în trecut este considerat a fi unul total neinspirat în condițiile în care ar fi trebuit luată în calcul varianta unui leasing financiar.
Andrei Turcoman, director SC Eltrans SA
„În primul contract ar fi trebuit să fie o clauză de preemțiune prin care societatea Eltrans să le poată cumpăra direct. Noi am pierdut două luni de proceduri. Nu am avut nicio prioritate la achiziția lor”
Simplu. Andrei Turcoman susține că orice flotă de autovehicule are nevoie și de rezerve. Mai ales pentru cele electrice care pot ceda oricând, pe perioade de ploi abundente (cazul recent al capitalei) sau la temperaturi cu minus.
În aceste condiții, până la momentul în care vor deveni funcționale autobuzele electrice noi, transportul public local este asigurat cu cele pe bază de carburant.
Un operator intern al uneia dintre primăriile care s-au asociat în Asociația de Dezvoltare Intercomunitară (ADI) Transport Metropolitan, un organism de autorizare și monitorizare a transportului public deservit pe zona metropolitană.
Sunt șapte unități administrativ teritoriale care fac parte din asociere, municipiul Botoșani și localități limitrofe. Existența unui operator intern la una dintre acestea permite delegarea serviciului de transport de către ADI.
Autobuzele nu pot fi puse însă în funcțiune până nu este livrat întregul lot. Au ajuns 30 de autobuze de dimensiuni mai mici în curtea societății Eltrans, urmează un alt lot de 38 de mijloace de transport cu o lungime de peste 10 metri.
ADI Transport Metropolitan este condusă de Bogdan Ivan, în calitate de director. Bogdan Ivan este și consilier local, ales pe listele PSD.
Bogdan Ivan, director ADI Transport Metropolitan
„Cele 30 de autobuze de 6 metri sosite acum sunt venite pe proiecte în afiliere cu orașul Bucecea și comunele Bălușeni și Curtești. În momentul de față noi trebuie să așteptăm cele 38 de autobuze de 10 metri jumătate lungime și care sunt achiziționate pe proiect pe municipiul Botoșani. Atât timp cât nu sunt venite autobuzele noi nu putem să dăm contractul de delegare”,
Termenul de livrare este undeva la finalul toamnei acestui an.
Direct prin anunț în Jurnalul Oficial al UE (JOUE), prin regulamentul european, procedură care a fost deja demarată.
Bogdan Ivan, director ADI Transport Metropolitan
„Am depus un anunț JOUE anul trecut în noiembrie și în noiembrie anul acesta îndeplinește cele 12 luni. Ar fi dat contractul direct, cum prevede legea, unui operator intern deținut de unul sau mai multe unități administrativ teritoriale care fac parte din zona metropolitană”,
Cele șapte primării asociate și unde ar urma să circule autobuzele electrice sunt: Botoșani, Bucecea, Mihai Eminescu, Bălușeni, Curtești, Răchiți și Stăuceni.
Contractul poate fi așadar delegat astfel direct către Eltrans care poate opera pe teritoriul acestor unități administrativ teritoriale.
Bogdan Ivan: „Afilierea este făcută prin ADI în cele șapte unități administrativ teritoriale și odată ce Municipiul Botoșani, prin Consiliul Local deține 100% operatorul intern Eltransul, se va putea delega direct, conform legii”.
Practic, cele actuale pe care se circulă deja. Și care au fost stabilite în baza unor studii de oportunitate și mobilitate urbană care s-au aflat în dezbatere publică până la finele lunii mai. Dar care, în mod cert vor fi îmbunătățite în funcție de nevoile locuitorilor din această zonă.
Bogdan Ivan, director ADI Transport Metropolitan
„Ulterior vom face o analiză mult mai drastică, vom face un studiu de trafic prin care vom analiza și eficientiza traseele. Vom opera pe zona metropolitană cu trasee la Bucecea, la comuna Mihai Eminescu, Răchiți, Curtești, Stăuceni. Vom prelua traseele existente de la Consiliul Județean”.
Cele șapte primării au transmis deja solicitări către Consiliul Județean Botoșani ca la momentul în care contractul de delegare pentru autobuzele electrice devine funcțional, actualele licențe pentru traseele de transport public să fie anulate.