GALERIE FOTO Opt răniți în accidentul cu mașina din Botoșani, patru sunt copii – STAREA victimelor

În urma accidentului care a avut loc pe raza localității Ilișești din județul Suceava opt persoane au fost transportate la spital pentru îngrijiri medicale.

 

Patru adulți și patru copii au suferit diferite traumatisme motiv pentru care au fost transportați la spital.

 

„Persoanele rănite au suferit diferite leziuni și traumatisme fiind preluate de către echipajele medicale și paramedicale pentru acordarea primului ajutor și pentru stabilizare. Ulterior toate cele opt persoane implicate în accident (vorbim de patru adulți și patru minori, toți conștienți) au fost transportate la spital pentru investigații suplimentare și tratament de specialitate”,

maior Alin Găleată, purtător de cuvânt ISU Suceava.

 

Au intervenit pompierii militari, cu două autospeciale pentru descarcerare și o ambulanță SMURD, cu sprijinul a patru echipaje SAJ.

 

Reamintim că una dintre mașini era înmatriculată în Botoșani.

 

 

Abonament Botosaneanul

Abonează-te, citește Botosaneanul.ro fără reclamă și comentează cât vrei

Autentificare