Deși Leo Grozavu a anunțat că nu-l mai vrea pe Hervin Ongenda la FC Botoșani în noul sezon, Valeriu Iftime tocmai a declarat pentru GSP.ro că îl așteaptă pe francez în următoarele zile la echipă!
Ongenda, 30 de ani, a jucat campionatul anterior pentru FC Botoșani. Dar a invocat probleme personale și nu s-a pregătit alături de moldoveni în vară, deși clubul ar fi dorit să-i propună prelungirea contractului. Acum, mijlocașul ofensiv ar fi în cărți să se întoarcă în România, la formația la care a dat cel mai bun randament de-a lungul carierei.
Ieri, Valeriu Iftime preciza la GSP Live că e „obligatoriu” să mai aducă în această vară un stoper și un playmaker. Azi, conducătorul celor de la FC Botoșani a precizat pentru Gazetă că „îl aștept pe Ongenda zilele astea la echipă, trebuie să-l convingă pe Leo Grozavu că merită să joace”.
Cazul e curios, pentru că Leo Grozavu declara ferm în urmă cu câteva zile că nu mai contează pe Hervin Ongenda în stagiunea 2025-2026.
„Pentru mine lucrurile sunt foarte clare cu privire la Ongenda. El mai avea contract cu FC Botoșani două-trei săptămâni, adică până la 1 iulie, și nu a mai dorit să se prezinte la reunirea echipei.
Probabil știa că vom pleca în cantonament și urma o perioadă de multă muncă, iar el nu mai dorea să rămână la noi și după 1 iulie, atunci când îi expira contractul. Nu se procedează așa, trebuie să fii profesionist din toate punctele de vedere.
Și gratis dacă vine acum la noi, eu nu îl mai doresc la echipă și nu mai vreau să lucrez cu un asemenea tip de jucător. Vom vedea în perioada următoare ceea ce o să se mai întâmple”, explica antrenorul Botoșaniului pentru ProSport.
Ar fi a 4-a perioadă pentru Ongenda în tricoul Botoșaniului, după 2018-2020, 2020-2022 și 2024-2025. E de altfel singurul club de seniori la care francezul a confirmat. Crescut de PSG, Hervin a dat chix pe rând la Zwolle, Real Murcia, Chievo, Apollon Limassol și Rapid.