Hram la „bisericuța din pădure”  - PROGRAMUL liturgic 

Pe 19 iunie Biserica Ortodoxă îl prăznuiește pe Sfântul Cuvios Paisie cel Mare. La Mănăstirea Cozancea va fi săvârșită o slujbă la „bisericuța din pădure”. 

 

 

Iată mesajul transmis de Mănăstirea Cozancea. 

 

Iubiți frați întru Hristos,

 

Joi, 19 iunie, Biserica Ortodoxă îl prăznuiește pe Sfântul Cuvios Paisie cel Mare. Cu acest prilej, vom săvârși Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie la bisericuța din pădure, așezată pe locul fostului paraclis ridicat de Părintele Paisie Olaru, unde acesta s-a nevoit vreme de peste 20 de ani.

Slujba hramului va fi oficiată de un sobor restrâns de preoți, din pricina spațiului limitat al bisericuței. Cei care doresc să participe sunt bineveniți – credincioșii vor putea sta în poiană, în liniște și rugăciune. La strană va cânta un părinte invitat din Iași, cu o voce aleasă și rugătoare.

 

Programul liturgic:

• Ora 7:30 – Rugăciunile de dimineață, Acatistul Sfântului Paisie cel Mare, Ceasurile 3 și 6;

• Ora 9:00 – Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie.

 

Cei care au evlavie la Sfântul Paisie cel Mare și la Părintele Paisie Olaru sunt așteptați să se alăture întru bucurie duhovnicească.

Sfinților Cuvioși Paisie cel Mare și Paisie Olaru, rugați-vă lui Dumnezeu pentru noi!, 

 

Abonează-te, citește Botosaneanul.ro fără reclamă și comentează cât vrei

Autentificare