A plecat la muncă în Spania și a dispărut: Un bărbat din Botoșani, de negăsit de un an

Un bărbat din Suharău, județul Botoșani, este dat dispărut în Spania. Familia nu mai are nicio veste de la el de peste 8 luni.

 

Zvincă Constantin, un bărbat în vârstă de 53 de ani, din comuna Suharău, județul Botoșani, este dat dispărut după ce a plecat la muncă în Spania, în luna noiembrie a anului trecut.

 

Potrivit familiei, Constantin Zvincă a plecat din România în data de 18 noiembrie 2024, cu intenția de a lucra în străinătate. Ultima dată când a fost văzut a fost în data de 21 noiembrie 2024, iar de atunci nimeni nu a mai putut lua legătura cu el. Telefonul este închis, iar tentativele de a afla informații despre locul unde se află au fost, până în prezent, fără succes.

 

Bărbatul are 1,75 m înălțime, aproximativ 70 kg, păr șaten și ochi albaștri. La momentul dispariției se afla în Spania, dar nu se cunoaște cu exactitate localitatea sau zona unde lucra ori intenționa să se stabilească.

 

Familia este disperată și face apel către oricine are informații despre el sau l-a văzut, să contacteze cea mai apropiată secție de poliție sau să sune la 112.

Abonament BT Pătrat Mov

Abonează-te, citește Botosaneanul.ro fără reclamă și comentează cât vrei

Autentificare