ACUM: Protest la instituția care s-a înființat și nu prea - VIDEO

Aproape toți angajații de la Agenția pentru Protecția Mediului și de la fosta agenție de la Arii Protejate se află în aceste clipe în fața APM (Agenția pentru Protecția Mediului), cu pancarte pe care scrie „PROTEST” și „SOLIDAR”.

 

Aceștia sunt nemulțumiți față de reorganizarea celor două instituții în una singură, susținând că activitatea este blocată în mare parte și că toate avizele și autorizațiile pe care le emit sunt contestabile.

 

De asemenea, au oprit activitatea între orele 10:00 – 11:00, pentru a-și exprima nemulțumirea profundă față de două aspecte negative majore care le afectează viața și munca.

 

1) Reorganizarea haotică și incompletă a Agenției Naționale pentru Mediu și Arii Protejate (ANMAP)

 

Deși Agenția Națională pentru Mediu și Arii Protejate (ANMAP) a fost înființată oficial la 3 aprilie 2025, personalul fostelor instituții desființate deja (Agenția Națională pentru Protecția Mediului, Agențiile județene pentru Protecția Mediului și Agenția Națională pentru Arii Naturale Protejate) nu a fost preluat nici până în prezent. Organigrama detaliată și regulamentul de funcționare, care trebuiau aprobate de Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor până la începutul lunii iunie conform prevederilor legale, nu au fost înaintate de conducerea ANMAP nici până în prezent, blocând astfel procedura legală de angajare a salariaților în noua structură. Această lipsă de acțiune îngreunează activitatea instituțională, iar 2.000 de angajați la nivel național trăiesc într-o stare de incertitudine profesională și de nesiguranță a locului de muncă, neavând rapoarte de muncă clare și atribuții stabilite pentru fiecare post.

 

2) Măsurile de austeritate să aibă în vedere situațiile specifice, nu doar abordări generale, care vizează tăieri salariale fără discernământ

 

Creșterea prețurilor la bunurile de larg consum care se vor produce ca urmare a creșterii de accize, taxe și impozite, a eliminării subvențiilor și TVA diferențiat, se vor suprapune cu reducerea veniturilor pentru TOȚI ANGAJAȚII ȘI PENSIONARII. Astfel că, scăderea reală a puterii de cumpărare și a nivelului de trai se multiplică pentru întreaga populație, nefiind doar o problemă a angajațiilor bugetari așa cum se induce în prezent în scopul dezbinării artificiale a societății, adoptând principiul antic DEZBINĂ ȘI CONDU!

 

Având în vedere nivelul actual redus de salarizare din Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, diminuarea prognozată a veniturilor va duce la imposibilitatea acestora de a plăti taxe și impozite către stat, la reducerea cantitativă a bunurilor și serviciilor achiziționate, toate acestea conducând la diminuarea colectării la bugetul statului. Și angajații, dar si statul român vor sărăci concomitent.

 

În cadrul fostelor agenții locale de mediu funcționează laboratoare care presupun manevrarea unor subsrtanțe periculoase chimic și radioactiv, astfel că Studiile de expertizare a locurilor de muncă au arătat mediul nociv în care angajații își desfășoară activitatea, justificând existența sporului de lucru în condiții vătămătoare, care a fost drastic redus fără temei și analiză de la caz la caz.

mediul

Interzicerea dreptului angajaților de a promova și la mobilitate al funcționarilor publici încalcă drepturi și libertăți fundamentale și legale stabilite prin Codul Muncii și Codul Administrativ, aducând prejudicii întregului sistem public.

 

Abonament Botosaneanul

Abonează-te, citește Botosaneanul.ro fără reclamă și comentează cât vrei

Autentificare