Șeful județului și scandalul banilor pentru apa animalelor: Dragi botoșăneni, nu am de gând să fac acest lucru -  VIDEO

Un proiect esențial pentru fermierii din județul Botoșani, care prevedea amenajarea unor adăpători pentru animale, a fost blocat în Consiliul Județean, iar reacțiile nu au întârziat să apară. 

 

Președintele CJ Botoșani, Valeriu Iftime, a transmis un mesaj public în care acuză consilierii PSD că au votat împotriva inițiativei din motive strict politice.

 

„Scandalul creat în jurul întârzierii proiectului de amenajare a unor adăpători pentru animalele fermierilor din județ a creat un ecou puternic nu doar în comunitatea de fermieri, care sunt cei mai afectați, ci și pentru toți botoșănenii care au simțul dreptății.

Mi s-a solicitat, din diferite părți, să fac publice numele celor care au votat împotriva proiectului și care au încercat să găsească nod în papură. Ei bine, dragi botoșăneni, nu am de gând să fac acest lucru. În primul rând, oricât de dezamăgit sunt de abordarea mișelească a celor de la PSD, faptul este consumat. Divulgarea numelor nu ar face decât să alimenteze un scandal pe care nu mi-l doresc. Pentru că nu asta este problema noastră principală. Singurul lucru care mă interesează, și care ar trebui să ne intereseze pe toți de fapt, este să mișcăm din loc proiectul în care am investit atâta interes și eforturi. Fermierii și nevoile lor sunt cei care mă interesează, nu să creez vâlvă, în timp ce fermierii privesc neputincioși, așteptând condițiile care li s-au promis.

În al doilea rând, sunt absolut convins că mulți au votat astfel, pentru că așa li s-a șoptit în ureche de la partid, nu pentru că și-ar fi dorit ca un proiect atât de important pentru județ să fie frânat nejustificat. E nedrept, dar cam așa stau lucrurile pe la unele partide. Voința proprie este suprimată în fața unui obiectiv impus de partid. Ce contează că fermierii se chinuie în continuare în cele mai călduroase luni și cară singuri, numai ei știu de unde, apă pentru animale?

Orgoliul de partid e mai important pentru ei. Pentru că, practic, despre asta a fost vorba. Nu am distribuit sumele pe care PSD le dorea primarilor lor pesediști (din cauza documentațiilor incomplete și a lipsei de interes de când am lansat proiectul) și s-au aliat împotriva întregii inițiative.

E trist că lucrurile încă mai stau așa. E și mai trist că nu mă pot ține de promisiunea pe care le-am făcut-o fermierilor. Publicarea listei de nume care s-au împotrivit proiectului nu este o soluție însă. Mă voi asigura că proiectul va înainta, chiar și cu această întârziere, pentru că nu mă las bătut atât de ușor.”, a scris Iftime pe pagina sa de Facebook.

 

Inițiativa blocată viza sprijinirea fermierilor în lunile de vară, prin crearea unor puncte de adăpare pentru animale în zonele rurale. În lipsa acestora, agricultorii sunt nevoiți să transporte apă pe cont propriu, în condiții dificile.

 

Abonament Botosaneanul

Abonează-te, citește Botosaneanul.ro fără reclamă și comentează cât vrei

Autentificare