Controale fără nereguli în hotelurile și restaurantele din Botoșani  

Polițiștii de imigrări din Botoșani, alături de parteneri instituționali, au desfășurat acțiuni de prevenire și control pentru combaterea muncii ilegale în rândul străinilor. 18 persoane au fost verificate, fără a fi identificate încălcări ale legislației.

 

 

În zilele de 11 și 12 iunie  2025, în intervalul 9;00 – 13:00, polițiștii din cadrul Biroului pentru Imigrări al Județului Botoșani au desfășurat două acțiuni punctuale pe raza Județului Botoșani. Activitățile s-au desfășurat în cooperare cu polițiști din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Botoșani și Inspectoratului Teritorial de Muncă Botoșani, având ca scop prevenirea și combaterea muncii nedeclarate a străinilor. 

 

Controalele au vizat cinci societăți comerciale care își desfășoară activitatea în domenii precum hoteluri și restaurante, comerț cu ridicata și cu amănuntul, reparații de autovehicule și motociclete, lucrări de instalații electrice, precum și servicii poștale și de curierat.

 

Pe parcursul verificărilor au fost legitimați 18 cetățeni, dintre care 6 cetățeni români și 12 străini (6 din Nepal, 3 din China și câte unul din Bangladesh, Sri Lanka, respectiv din Egipt). 

 

În urma acestor controale, nu au fost identificate persoane aflate în ședere ilegală și nu au fost constatate contravenții la regimul juridic al străinilor.

 

Inspectoratul General pentru Imigrări continuă să acționeze, în cooperare cu instituțiile cu atribuții în domeniu, pentru respectarea legalității în domeniul angajării străinilor și descurajarea muncii nedeclarate.

 

Abonează-te, citește Botosaneanul.ro fără reclamă și comentează cât vrei

Autentificare