Cunoscuți patroni din Botoșani, tată și fiu, condamnați pentru c-au furat statul în stil mare

Joi, 16 aprilie 2015, magistrații de la Judecătoria Botoșani au condamnat doi afaceriști botoșăneni pentru că au prejudiciat statul cu aproape 50.000 lei.

 

Patronii societății Remat S.A. Botoșani, Stelian și Bogdan Aparaschivei, au adus prejudicii substanțiale statului după ce, în vara lui 2007, Stelian Aparaschivei, pe atunci director general, i-a majorat în mod nejustificat salariul fiului său, Bogdan, și acesta cu funcție de conducere.

 „Condamnă pe inculpatul Aparaschivei Stelian, pentru săvârșirea infracţiunii de „gestiune frauduloasă (…), la pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare, pentru săvârșirea infracţiunii de „delapidare”, la pedeapsa de 8 (opt) luni închisoare. În temeiul art. 33 lit. a), 34 lit.b) Cod Penal/1968, aplică inculpatului Aparaschivei Stelian pedeapsa cea mai grea de 2 (doi) ani închisoare”, se arată în sentința dată de judecători. Acesta este obligat de către instanță să plătească despăgubiri de mai bine de 45.000 lei societății Remat Scholz Filiala Moldova S.R.L.

În cazul fiului său, Bogdan, acesta a fost condamnat tot la doi ani de închisoare cu suspendare pentru „delapidare”. Totodată, ambii inculpați sunt nevoiți să plătească aceleiași societăți suna de 144.353 lei.

(C.B.)

[[readotherarticle:botosaneanul.ro:38892:Gaură de miliarde la Primărie, dările se duceau pe cumpărături: Două angajate jonglau cu banii!]]

 

Abonament Botosaneanul

Abonează-te, citește Botosaneanul.ro fără reclamă și comentează cât vrei

Autentificare