Ministrul Mediului anunță că a fost “salvată” o parte din programul Rabla, pentru acest an, însă doar pentru persoanele fizice, cu o alocare de 200 de milioane de lei.
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat miercuri, în cadrul RFI România, că a fost salvată o parte din programul Rabla, dar doar pentru persoanele fizice și cu o alocare de 200 de milioane de lei. În contextul reducerilor bugetare de aproximativ 30 de miliarde de lei, nu a fost posibilă regândirea completă a programelor, însă s-a reușit menținerea parțială a Rabla pentru acest an.
“Vorbim despre 200 de milioane de lei pentru persoanele fizice. Nu este ușor, am făcut multe calcule în ultimele săptămâni pentru a găsi o soluție. Sunt bucuroasă că am reușit să salvăm această parte din program. Este pentru prima dată când spun acest lucru”, a declarat Diana Buzoianu. Mai departe, Ministrul Mediului a explicat că, în situația actuală, “nu ne mai permitem să oferim vouchere de 37.000 de lei. Ele vor scădea. Dar este o veste bună că programul continuă, chiar și parțial”.
Referitor la schimbări privind programul, Diana Buzoianu a precizat că este necesară o regândire profundă, dar care nu poate fi implementată în acest an, deoarece modificarea ghidurilor și criteriilor ar dura cel puțin șase luni.
Diana Buzoianu a atras atenția și asupra sistemului actual de acordare a voucherelor, care nu ține cont de venitul beneficiarilor. “Astăzi, oferim același voucher atât unui om cu venituri de 10.000 de euro pe lună, cât și unuia care nu și-ar permite să renunțe la mașina veche, pentru că are un salariu minim pe economie. Asta trebuie corectat”.
Pe 18 iunie, Administrația Fondului pentru Mediu (AFM) a suspendat lansarea programelor de finanțare, inclusiv a sesiunii Rabla pentru persoane fizice, programată să înceapă ziua următoare (19 iunie), până la formarea noului guvern.