Doi adolescenți din Botoșani au fost prinși la furat într-un supermarket 

Doi minori în vârstă de 16 ani au fost predați polițiștilor de personalul de la magazinul Kaufland din cartierul Burdujeni al municipiului Suceava, cei doi fiind prinși în timp ce încercau să fure din magazin un adaptor USB.

 

S-a întâmplat în seara zilei de 29 mai, când personalul magazinului a observat pe camerele de supraveghere că doi minori au luat de pe raft un adaptor USB, pe care l-au desfăcut, distrugând ambalajul și punând cutia desfăcută, goală, pe raft.

 

Cei doi au încercat să plece din magazin cu adaptorul în valoare de 24,99 lei.

 

La Secția de Poliție Burdujeni s-a stabilit că cei doi băieți au vârsta de 16 ani, ambii sunt din Dorohoi, și figurează ca dispăruți de la domiciliu.

 

Cei doi erau practic fugiți de acasă și dați dispăruți de familii, scrie monitorulsv.ro

 

Cei doi au fost internați inițial în Centrul de Primire a Copilului în Regim de Urgență din Suceava, ulterior fiind preluați de polițiștii de la Botoșani.

 

Prejudiciul cauzat în suma de 24,99 de lei nu a fost recuperat efectiv, ambalajul produsului fiind distrus, astfel că reprezentantul magazinului au declarat faptul că societatea se constituie parte civilă în procesul penal care va urma, în cadrul dosarului penal de furt.

 

 

Abonează-te, citește Botosaneanul.ro fără reclamă și comentează cât vrei

Autentificare