Gestionară de chioșc, bișnițăreală cu fumuri de contrabandă în Grivița

Femeie contrabandistă depistată de jandarmi. În dimineața zilei de 5 iulie, în urma acțiunilor executate de Inspectoratul de Jandarmi Județean Botoșani pe raza municipiului pentru combaterea comerțului ilegal cu produse accizabile, a fost depistată o femeie care vindea țigări de contrabandă dintr-un modul stradal de la intersecția străzilor Grivița și Calea Națională.

 

Țigările erau depozitate într-un autoturism parcat în apropiere, la percheziția acestuia fiind găsite 206 pachete de țigări fabricate în Republica Moldova, pe care femeia le oferea spre comercializare.
Deoarece vânzătoarea nu a putut dovedi proveniența legală a acestora, jandarmii au ridicat în vederea confiscării pachetele de țigări, întocmind actele de sesizare sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „colectare, deţinere, producere, transport, preluare, depozitare, predare, desfacere şi vânzare a bunurilor sau a mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal cunoscând că acestea provin din contrabandă sau sunt destinate săvârşirii acesteia”, faptă pedepsită de Codul Vamal cu închisoare de la 2 la 7 ani şi interzicerea unor drepturi.
Țigările de contrabandă ridicate în vederea confiscării, împreună cu actele de sesizare întocmite, vor fi înaintate Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul I.P.J. Botoșani, pentru continuarea verificărilor.

[[readotherarticle:botosaneanul.ro:41474:Bișnițari contrabandiști ”deranjați” de jandarmi: VEZI câte țigări au fost confiscate ]]

 

Abonament BT Pătrat Mov

Abonează-te, citește Botosaneanul.ro fără reclamă și comentează cât vrei

Autentificare