Vreme de austeritate: Festival ANULAT în orașul unde primarul este anchetat pentru luare de mită 

Primăria Flămânzi anulează în acest an „Zilele Orașului”, care aveau loc, de obicei, la jumătatea lunii august.

 

Autoritățile au anunțat oficial că evenimentul a fost anulat din cauza dificultăților financiare generate de măsurile de austeritate adoptate la nivel național. Într-un comunicat adresat cetățenilor, administrația locală ​a sublin​iat că prioritatea rămâne alocarea eficientă a resurselor către serviciile esențiale.

 

Potrivit acestora, f​ondurile disponibile au fost realocat​e către domenii considerate esențiale pentru comunitate, precum educația, infrastructura sau asistența socială. În acest context, evenimentele culturale, concertele și alte activități publice prevăzute în programul festiv sunt suspendate.

 

Chiar dacă sărbătoarea orașului nu va mai avea loc, administrația locală a anunțat că va continua să premieze elevii cu rezultate bune la învățătură​,​ însă festivitatea​ va fi reprogramată la o dată ce va fi anunțată ulterior, scrie vivafm.ro 

 

Decizia Primăriei vine într-un moment delicat pentru administrația locală, primarul Dan Oloeriu fiind anchetat pentru luare de mită într-un dosar instrumentat de autoritățile judiciare.

 

Abonament BT Pătrat Mov

Abonează-te, citește Botosaneanul.ro fără reclamă și comentează cât vrei

Autentificare