Redacția Botoșăneanul
Feb 17, 2010
Feb 15, 2010
Feb 14, 2010
Feb 12, 2010
Feb 10, 2010
Feb 08, 2010
Feb 05, 2010
Feb 04, 2010
Feb 02, 2010
Feb 01, 2010
Jan 30, 2010
Jan 29, 2010
Jan 28, 2010
Consiliul Județean alocă fondurile către primării pe criterii:
Administrative
Politice
„Mulți ar spune că astăzi am suferit o înfrângere. Cei care gândesc asta, însă, nu mă cunosc cu adevărat. Să fii atât de aproape de locul al 4-lea pe lista prim-vicepreședinților naționali nu e deloc puțin lucru. 439 de colegi liberali au fost de acord că modul în care am făcut politică (într-un timp atât de scurt, rețineți!) a avut un impact și a generat încredere. Iar eu nu pot decât să fiu mândru. Voturile de astăzi mi-au demonstrat că nu trebuie să fii în politică de multă vreme, ca să fii o voce puternică pentru comunitatea ta”,
Valeriu Iftime, după Congresul PNL
Poza zilei 15 iulie 2025