Guvernul Ponta și majoritatea din Parlament refuză demiterea aleșilor locali condamnați cu suspendare pentru corupție. Și asta după ce, a fost respinsă în Parlament modificarea legii privind Statutul aleşilor locali, care permite celor condamnaţi definitiv pentru infracţiuni de corupţie şi de serviciu să-şi exercite în continuare funcţia publică, dacă instanţa nu a prevăzut o pedeapsă cu executare, oferind, astfel, aleşilor locali corupţi protecție legală necesară pentru ca aceştia să-şi continue nestingheriţi inclusiv activitatea infracţională împotriva cetățenilor.
Aleşii locali condamnaţi definitiv pentru infracţiuni de corupţie şi de serviciu, pot să-şi exercite în continuare funcţia publică, dacă instanţa nu a prevăzut o pedeapsă cu executare.
În şedinţa din 18 mai 2015 a plenului Senatului, cu 88 voturi ai PSD, LC și UDMR, din totalul de 127 senatori prezenți, a fost respinsă modificarea Legii nr.393/2004 privind Statutul aleşilor locali. Senatul a fost forul decizional după ce această inițiativă legislativă a fost respinsă și de Camera Deputaților.
Această inițiativă legislativă, a senatorului Partidului Noua Republică, propunea corectarea deficienţei actuale a legii privind Statutul aleşilor locali care permite celor condamnaţi definitiv pentru infracţiuni de corupţie şi de serviciu, să-şi exercite în continuare funcţia publică, dacă instanţa nu a prevăzut o pedeapsă cu executare.
Menţinerea în funcţie până la expirarea mandatului prejudiciază dreptul cetăţenilor de a fi reprezentaţi în organele de conducere locale de persoane oneste, care să îşi desfăşoare activitatea slujind interesul public.
Actuala prevedere din legea privind Statutul aleșilor locali este necorespunzătoare și sfidează alegătorii, care se aşteptaseră ca aleşii lor să acţioneze în interes public şi nu contrar lui, pentru că prevede ca suspendarea din funcție să intervină doar pentru condamnările cu lipsire de libertate.
Condamnările cu suspendare, pentru infracţiunile de corupţie sau de serviciu prevăzute în Codul penal, ar trebui să ducă la încetarea de drept a calităţii de consilier local sau judeţean, sau de primar sau preşedinte al consiliului judeţean. De la Botoșani a fost prezentă în plen și a respins propunerea de modificare senatorul PSD, Doina-Elena Federovici.