Un tânăr din Botoșani a fost bătut până a intrat în comă: Medicii l-au trimis de urgență la Iași

În după-amiaza de marți, 30 iunie 2015, la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean Mavromati era transportat un tânăr în stare extrem de gravă, după ce, din câte se pare, ar fi primit o bătaie soră cu moartea.

 

Potrivit Vocea Dorohoiului, băiatul de 25 de ani, originar din satul Horlăceni al comunei Șendriceni, se pare că a băut câteva zile la rând, cel mai probabil de aici degenerând un conflict pe care acesta ar fi putut să îl aibă cu un posibil amic de pahar, care l-a bătut pe Ionuț P. în ultimul hal.


Din spusele soției, medicii de la Spitalul Municipal Dorohoi au aflat că băiatul ar fi fost agresat, însă nu au aflat și cine l-a nenorocit pe acesta. Totodată, aceștia au decis să îl transfere pe acesta la unitatea spitalicească din municipiul Botoșani, acolo unde a fost adus în comă de gradul II și a fost diagnosticat cu hematom la nivelul cerebral, dar și cu hemoragie subarahnoidiana (HSA), aceasta fiind consecința fisurării sau ruperii unei artere cerebrale.


Medicii botoșăneni au conchis că starea băiatului de 25 de ani este extrem de gravă, iar acesta a fost transferat la Spitalul de Neurochirurghie din Iași.

[[readotherarticle:botosaneanul.ro:43033:Botoșăneni, soț și soție bătuți măr!!! – Ea gravidă, dusă de urgență la Maternitate, după lovituri în burtă ]]

 

Abonament BT Pătrat Mov

Abonează-te, citește Botosaneanul.ro fără reclamă și comentează cât vrei

Autentificare