Polițiștii din zona Dorohoi au intensificat acțiunile de control pentru combaterea faptelor antisociale și prevenirea accidentelor rutiere. În doar câteva ore, au fost aplicate zeci de sancțiuni, în special pentru viteză, și au fost reținute 8 permise de conducere.
La data de 3 iulie 2025, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Dorohoi, împreună cu cei ai Secțiilor de Poliție Rurală nr. 4 Dorohoi, nr. 5 Mihăileni, nr. 6 Pomârla și au organizat o acțiune pentru prevenirea și combaterea oricăror fapte de natură antisocială, menținerea unui climat de ordine și siguranță publică și prevenirea accidentelor rutiere.
În cadrul activităților desfășurate au fost controlate aproximativ 60 de autovehicule, iar în urma neregulilor constatate au fost aplicate 36 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 12.000 de lei.
Cele mai multe dintre sancțiuni au fost aplicate pentru nerespectarea regimului legal de viteză, totodată fiind reținute și 8 permise de conducere.