Jucătorii FC Botoșani au împărțit daruri seniorilor de la Casa de Odihnă „Sfântul Nicolae” – FOTO & VIDEO

Acțiune umanitară realizată de jucătorii FC Botoșani împreună cu antrenorul Flavius Stoican.

 

Aceștia i-au vizitat pe seniorii de la Casa de Odihnă „Sfântul Nicolae”. Redăm mai jos mesajul transmis de reprezentanții clubului:

 

Săptămâna Mare ne determină să fim mai empatici și mai binevoitori decât de obicei, iar FC Botoșani nu face excepție. Astfel, jucătorii noștri, împreună cu tehnicianul Flavius Stoican, le-au făcut o vizită seniorilor aflați la Casa de Odihnă „Sfântul Nicolae” și i-au surprins cu un gând pozitiv și un mic dar care să le facă mai frumoase Sărbătorile Pascale.

 

Antrenorul Flavius Stoican și-a manifestat, direct de la fața locului, mulțumirea că echipa sa a reușit să le ofere un „dar din inimă” seniorilor de la Casa de Odihnă, într-o perioadă atât de însemnată pentru noi toți, iar căpitanul Victor Dican a recunoscut că viața de fotbalist aduce multe avantaje pe care merită să le împărtășească cu cei mai puțin norocoși.

 

Le mulțumim partenerilor noștri, care ne-au fost alături în realizarea acestui demers: Carrefour, Panifcom, Five Continents, Botoșani Shopping Center, Cotnari și Prodalcom! Ne bucurăm că avem parteneri de nădejde, cu ajutorul cărora le-am putut fi de ajutor celor aflați la nevoie!, este mesajul transmis de reprezentanții FC Botoșani.

 

Abonament Botosaneanul

Abonează-te, citește Botosaneanul.ro fără reclamă și comentează cât vrei

Autentificare