LISTA alimentelor care se vor scumpi de la 1 iulie 

Pâine, carne, lapte, fructe sau legume. Sunt doar câteva dintre alimentele de bază pentru care ar urma să plătim mai mult de luna viitoare. 

 

Se scumpesc alimentele

 

 

La 1 iulie expiră plafonarea la adaosul comercial, iar cel puţin pentru moment, guvernanţii nu par să aibă niciun gând să o prelungească. Asta în condiţiile în care presiunea pe buget se vede deja la raft. Potrivit celor mai recente date de la statistica oficială, dintre alimente, doar pentru zahăr plătim acum mai puţin decât anul trecut.

 

Măsura plafonării adaosului comercial pentru cele 21 de alimente de bază va expira în luna iulie. Aşadar, după această dată ne putem aştepta la scumpiri la pâine, lapte, brânză, ulei, carne, dar şi alte produse de bază, potrivit observatornews.ro

 

 

Specialiştii ne liniştesc şi spun că până în luna septembrie sunt în vigoare actualele contracte dintre furnizori şi comerciaţi şi aceştia nu îşi mai permit alte majorări de preţuri având în vedere vânzările mai slabe din această perioadă şi puterea redusă de cumpărare a clienţilor.

Până în luna septembrie vom asista la o stagnare a preţurilor la raft, apoi ne putem aştepta la creşteri şi de 15% dacă luăm în calcul şi eliminarea plafonării preţurilor la energie, dar şi alte măsuri care vor intra în vigoare odată cu măsurile luate de noul guvern care urmează să fie anunţat. 

 

 

Lista alimentelor plafonate până la 1 iulie 

 

  • Pâine albă simplă cu gramaj cuprins între 300-500 grame, fără specialități
  • Lapte de vacă de consum 1 l, grăsime 1,5%, cu excepția UHT
  • Brânză telemea de vacă vrac
  • Iaurt simplu din lapte de vacă, 3,5% grăsime, cu gramaj maxim 200 grame
  • Făină albă de grâu „000“ până la 1 kg
  • Mălai până la 1 kg 7. Ouă de găină calibrul M
  • Ulei de floarea-soarelui până la 2 l
  • Carne proaspătă pui: pui întreg, tacâmuri de pui, pulpe pui întregi cu os și aripi de pui, varianta standard  
  • Carne proaspătă porc: carne porc lucru, pulpă porc cu os și fără os, spată de porc
  • Legume proaspete vrac: roșii, ceapă, castraveți, fasole uscată, morcovi, ardei gras Bianca și ardei capia, usturoi
  • Fructe proaspete vrac: mere roșii și mere golden, prune, pere, struguri de masă
  • Cartofi proaspeți albi vrac
  • Zahăr alb tos până la 1 kg
  • Smântână – 12% grăsime
  • Unt până la 250 grame
  • Magiun până la 350 grame

 

 

Abonament Botosaneanul

Abonează-te, citește Botosaneanul.ro fără reclamă și comentează cât vrei

Autentificare