Meteorologii au emis COD GALBEN de caniculă pentru județul Botoșani

Botoșani, 4 iulie 2025 – Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o avertizare COD GALBEN de caniculă și disconfort termic ridicat, valabilă în intervalul 4 iulie, ora 10:00 – 5 iulie, ora 10:00, care vizează și județul Botoșani.

 

Potrivit meteorologilor, valul de căldură se va extinde și va cuprinde întreaga țară. În județul Botoșani, temperaturile maxime vor atinge valori de 33–36°C, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități, ceea ce înseamnă un disconfort termic accentuat. Temperaturile minime nocturne se vor situa între 16 și 21°C.

 

Autoritățile recomandă populației:

 

  • Evitarea expunerii prelungite la soare între orele 11:00–18:00;
  • Consumul a cel puțin 2 litri de lichide pe zi;
  • Evitarea băuturilor alcoolice sau cu cofeină;
  • Purtarea hainelor lejere, din materiale deschise la culoare.

 

Abonament Botosaneanul

Abonează-te, citește Botosaneanul.ro fără reclamă și comentează cât vrei

Autentificare