Moment de reculegere la Prefectură & fotbal pe… oseminte

Ședința Comitetului Civic pentru Persoane Vârstnice convocat la Instituția Prefectului în dimineața zilei de luni, 28 aprilie 2014 de la ora 10:00 a început cu un moment de reculegere. În debutul întrunirii, unul dintre participanți a cerut să fie onorată memoria unui veteran de război.

 

Este vorba despre Marin Pamfil care a fost înmormântat cu o lună de zile înainte de a împlini vârsta de 88 de ani la Stâncești și căruia, potrivit liderului Sindicatului Cadrelor Militare Disponibilizate i se datorează Monumentul Eroilor din cel de-al doilea război mondial de la Cimitirul Pacea.
”Ieri a avut loc înmormântarea unui veteran de război în persoana colonelului în rezervă Marin Pamfil, un militant pentru dreptate și adevăr, până în ultima clipă a vieții sale a fost nemulțumit de faptul că nu i s-a aplicat corect legea pentru anumite drepturi”, a declarat Mircea Comăneci, lider Sindicatul Cadrelor Militare Disponibilizate.
Mai mult, defunctul pe tot parcursul vieții sale a vrut să demonstreze că, sub crucile de la Monumentul Eroilor nu s-ar afla de fapt osemintele ostașilor căzuți în luptă în cel de-al doilea război mondial.
”Este vorba de Monumentul Eroilor de la Cimitirul Pacea, să se vadă dacă sub fiecare cruce există într-adevăr oseminte ale eroilor. Aș vrea dacă sunteți de acord să-l onorăm și să păstrăm un moment de reculegere”, a adăugat Mircea Comăneci.
Potrivit unor documente istorice, osemintele eroilor s-ar afla de fapt sub terenul Victoria, în apropierea cimitirului, iar Mircea Comăneci a preluat misiunea lui Marin Pamfil de a-l desființa. Va depune în acest sens, o propunere la Primăria municipiului Botoșani. (G.E.) 
CITEȘTE:
 Plângeri la prefect cu regularizări la gaz: Noi suntem vasalii lor


Abonament Botosaneanul

Abonează-te, citește Botosaneanul.ro fără reclamă și comentează cât vrei

Autentificare