Erupție a vulcanului Bezimianîi în aprilie 2023 Foto: Yury Demyanchuk / AP / Profimedia
Vulcanul Bezimianîi din Rusia a trimis un nor de cenuşă de 10 kilometri în atmosferă la sfârşitul lunii noiembrie, într-o erupţie care ar putea aduce muntele mai aproape de înălţimea sa iniţială, la 69 de ani după o puternică erupţie în care o mare parte din munte a fost distrusă, transmite joi Live Science, preluată de Agerpres.
Vulcanul Bezimianîi este un stratovulcan în formă de con, situat în Peninsula Kamceatka, în Extremul Orient rus. Vulcanul s-a prăbuşit în 1956, dar un studiu din 2020 a constatat că aproape a crescut la loc – iar erupţii precum cea care a creat un nor de cenuşă pe 26 noiembrie sunt cauza. Studiul respectiv a constatat că muntele ar trebui să ajungă la înălţimea de dinainte de colaps între anii 2030 şi 2035.
Erupția masivă din 1956
Acum şapte decenii, Bezimianîi se înălţa la cel puţin 3.113 metri deasupra nivelului mării. Apoi, pe 30 martie 1956, o erupţie masivă a spulberat panta vulcanului, prăbuşindu-i vârful şi transformând muntele în formă de con într-un amfiteatru de piatră în formă de potcoavă.
Aproape imediat însă, muntele a început să se reformeze, pornind de la o cupolă de lavă revărsată în mijlocul acestui amfiteatru. De-a lungul anilor, Institutul de Vulcanologie şi Seismologie din Kamceatka, parte a Academiei Ruse de Ştiinţe, a monitorizat creşterea muntelui cu ajutorul cercetărilor de teren, al camerelor web şi al zborurilor de observare. O serie de fotografii aeriene realizate între 1949 şi 2017 arată evoluţia vulcanului şi starea sa dinainte de erupţia din 1956. Astfel, cercetătorii au descoperit că între 1956 şi 2017 muntele a adăugat în medie 26.400 de metri cubi de rocă pe zi.
„Cel mai surprinzător lucru a fost creşterea rapidă a noului munte vulcanic”, au declarat pentru Live Science co-autorii studiului, Aleksandr Belusov şi Marina Belusova, ambii vulcanologi la Institutul de Vulcanologie şi Seismologie din Kamceatka.
Vulcanul produce acum, în medie, câteva erupţii explozive pe an. Evenimentul de la sfârşitul lunii noiembrie a prezentat nu doar un nor de cenuşă, ci şi avalanşe fierbinţi de gaz şi rocă, cunoscute sub numele de fluxuri piroclastice, a raportat Programul Global de Vulcanism al Institutului Smithsonian pe 2 decembrie.
O nouă prăbușire este posibilă
Pe măsură ce vulcanul se apropie de înălţimea iniţială, se pune în discuţie stabilitatea versanţilor săi, conform celor doi vulcanologi. „Se ştie că edificii similare situate în interiorul craterelor în formă de potcoavă pot experimenta încă o prăbuşire la scară largă şi, ca urmare, o erupţie explozivă la scară largă”, au spus ei.
Imaginile aeriene revizuite în 2020 au arătat că vulcanul nu numai că emite nori explozivi de cenuşă şi gaz, dar creşte prin ceea ce oamenii de ştiinţă au numit erupţii efuzive: fluxuri neexplozive de lavă. Prima dintre acestea a fost vizibilă în 1977. De-a lungul timpului, această lavă a devenit mai puţin bogată în silice (compus al siliciului cu oxigenul, dur, alb sau incolor, insolubil în apă, cu temperatura de topire foarte înaltă, care se găseşte în natură în compoziţia celor mai multe roci n.r.) şi a fost mai puţin vâscoasă. Straturile acestei lave efuzive s-au acumulat pentru a transforma Bezimianîi înapoi într-un stratovulcan în formă de con.
Cercetătorii monitorizează în continuare muntele de la sol, precum şi prin satelit, au declarat cei doi vulcanologi. Deşi fiecare vulcan are propriile caracteristici şi istoric, există mulţi vulcani din întreaga lume care au trecut prin colapsuri şi regenerare, cum ar fi Muntele St. Helens din SUA.
„Setul de date colectat este foarte important deoarece cunoştinţele obţinute permit vulcanologilor din întreaga lume să facă previziuni pe termen lung privind comportamentul diferiţilor vulcani care au experimentat colapsuri la scară largă în istoria lor”, au mai spus cercetătorii.
