Oamenii i-au sărit la gât, viceprimarul i-a cerut demisia, el nu are nici o emoție – VEZI ce spune directorul gafeur cu alimentele de la UE

Situația crâncenă de pe 22 decembrie, când ar fi trebuit să se înceapă în municipiu distribuirea alimentelor venite prin Programul European de Ajutorare a Persoanelor Defavorizate, a atras după sine și sancțiuni disciplinare.

 

În marțea dinainte de Crăciun, când oamenii care au stat la rând o noapte întreagă pentru a pleca acasă cu alimentele venite de la Uniunea Europeană au început să se îmbrâncească și să își piardă controlul, vina se arunca de la o instituție la alta. Directorul Serviciului Public Local de Asistență Socială (SPLAS), Dorin Burlacu, responsabil cu organizarea împărțirii alimentelor, se apăra, și spunea că oamenii nu au răbdare pentru ca mecanismul să meargă în parametri normali.
De partea cealaltă, oamenii nevoiași aruncau vina pe Primărie. De la Primărie, se cerea demisia de onoare a directorului SPLAS. Și tot așa. În cele din urmă, Dorin Burlacu a fost luat în vizor de o Comisie de Disciplină organizată la nivelul Primăriei municipiului, dar directorul care s-ar face vinovat de toate orele pe care sărmanii orașului le-au pierdut în frig, nu are nici o emoție.
„Noi am făcut tot ce este omenește posibil pentru ca distribuția să meargă bine și cred că lucrul acesta se vede. Nu vorbim despre frică, nu mergi cu frică în fața unei Comisii de Disciplină, am să merg și am să aduc dovezile care vor sta în susținerea activităților mele”, a declarat Dorin Burlacu.
Anul nou va veni pentru șeful SPLAS și cu noutăți privind funcția pe care o ocupă în momentul de față.
Reamintim că pe 22 decembrie 2014, au ajuns și la Botoșani pachetele cu alimente pentru persoanele defavorizate. După ce au stat ore bune la rând, oamenilor li s-a spus să revină a doua zi, cu biletele de ordine care au fost împărțite în locul alimentelor așteptate. Nemulțumirea oamenilor a fost atât de mare, încât aceștia s-au călcat în picioare, au huiduit, au plâns, s-au îmbrâncit.
Cristina BABII
CITEȘTE:
 Gata! Directorul cu bătaia de la marginea orașului vizat de demitere, a intervenit primarul

Abonament Botosaneanul

Abonează-te, citește Botosaneanul.ro fără reclamă și comentează cât vrei

Autentificare