Oprit în trafic, a încercat să scape cu fuga: Tânăr de 18 ani imobilizat de polițiști

A oprit mașina, a coborât și a încercat să fugă de sub nasul polițiștilor.

 

La data de 19 octombrie 2022, polițiștii din Hlipiceni au oprit pentru control, pe Drumul Județean D.J. 282, în localitatea Todireni, un autoturism condus de un tânăr de 18 ani, din comuna Albești.

 

În momentul în care a coborât din autoturism, tânărul de 18 ani a încercat să fugă, însă a fost prins și imobilizat de polițiști.

 

În urma verificărilor efectuate, s-a stabilit faptul că acesta nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule.

 

Polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere fără permis, urmând ca în funcție de rezultate să fie dispuse măsuri legale.

 

 

Abonament Botosaneanul

Abonează-te, citește Botosaneanul.ro fără reclamă și comentează cât vrei

Autentificare