Performanță remarcabilă la început de carieră în Poliție: Antonia, cea mai bună botoșăneancă din promoție

Dintre elevii școlii de poliție care au finalizat recent studiile, s-a remarcat Antonia, o tânără de doar 19 ani, din Vorona, care a obținut cea mai mare medie de absolvire dintre toți tinerii botoșăneni – 9,64.

 

Absolventă a Școlii de Agenți de Poliție „Vasile Lascăr” din Câmpina, Antonia s-a clasat pe locul 10 la nivel național, demonstrând perseverență, seriozitate și un interes real pentru profesia pe care a ales-o.

 

Pasionată de legislația rutieră, Antonia și-a dorit ca debutul în carieră să aibă loc acolo unde se simte în elementul ei, exprimându-și dorința de a activa în cadrul Biroul Rutier.

 

„Felicitări, Antonia! Ești un exemplu pentru tinerii care își doresc o carieră în uniformă. Îți dorim mult succes, misiuni ușoare și un parcurs profesional de care să fii mereu mândră.” au transmis reprezentanții IPJ Botoșani

 

Abonează-te, citește Botosaneanul.ro fără reclamă și comentează cât vrei

Autentificare