Pompierii din Văculești, pe primul loc la concursul județean al salvatorilor voluntari

Pompierii voluntari din Văculești, câștigătorii etapei județene a concursurilor profesionale ale serviciilor voluntare și private pentru situații de urgență

Peste 80 de pompieri voluntari și privați din județul Botoșani au participat, astăzi, la faza județeană a concursurilor profesionale ale serviciilor voluntare și private pentru situații de urgență.

 

Organizat de către Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Nicolae Iorga” al Judeţului Botoşani, concursul s-a desfășurat pe Stadionul Municipal Botoșani.

 

La start s-au aliniat echipaje formate din membrii Serviciilor Voluntare pentru Situaţii de Urgenţă Trușești, Văculești, Copălău, Cordăreni, dar și patru echipaje aparținând Serviciilor Private pentru Situații de Urgență ale S.C. Bel Rom 8 S.R.L., S.C. Carrefour S.R.L. , S.C. Modern Calor SRL și S.C. Doly-Com Distribuție SRL.

 

Concurenții au avut de trecut trei probe practice, respectiv „Pista cu obstacole pe 100 m”,  „Ștafeta 4 x 100 m” şi „Dispozitivul de intervenţie”, toate contracronometru.

 

În urma desfăşurării competiţiei, locul I a fost obţinut de echipajul Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă Văculești. 

Pe a doua treaptă a podiumului a urcat echipajul SVSU Copălău, iar pe cea de-a treia Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă din comuna Trușești. 
  
La categoria SPSU, locul l a fost ocupat de echipajul Serviciului Privat pentru Situaţii de Urgenţă S.C. Modern Calor SRL. Locul II a fost adjudecat de SPSU S.C. Doly-Com Distribuție SRL, iar locul III de SPSU S.C. Carrefour S.R.L..

 

În calitate de câştigători ai etapei judeţene, pompierii voluntari din Văculești vor reprezenta judeţul Botoşani la faza interjudeţeană a concursului, care se va desfăşura tot în județul nostru, în luna iulie.

 

Prin desfășurarea acestor competiții se urmărește  dezvoltarea și perfecționarea aptitudinilor și a deprinderilor specifice, necesare îndeplinirii acțiunilor de intervenție în situații de urgență, precum și evaluarea nivelului de pregătire a capacității de intervenție a serviciilor voluntare și private pentru situații de urgență.


  
Serviciile Voluntare pentru Situaţii de Urgenţă au participat, în anul 2024, la un număr de 1 170 de intervenții pentru stingerea unor incendii, transport apă menajeră, acțiuni de recunoaștere în teren în cooperare cu serviciile profesioniste și  alte situații de urgență.

 

De asemenea,  anul trecut, personalul serviciilor voluntare pentru situaţii de urgenţă a continuat să ofere sprijin persoanelor vârstnice și a celor fără aparținători.

 

Pompierii voluntari au intervenit și în urma manifestării unor fenomene meteorologice periculoase (vânt, ploi abundente, înzăpeziri) pentru înlăturarea arborilor căzuți, a stâlpilor sau acoperișurilor doborâte de vânt peste case, autovehicule sau drumuri, respectiv pentru evacuarea apei din curți, case sau beciuri sau pentru salvarea unor persoane rămase cu autoturismele în zăpadă.

 

Abonează-te, citește Botosaneanul.ro fără reclamă și comentează cât vrei

Autentificare