Primăria Botoșani pregătește prelungirea pe încă 3 ani,  fără licitație, a contractului de transport în regim maxi-taxi  

Proiectul privind aprobarea prelungirii contractului de delegare a gestiunii serviciului de transport public local de persoane efectuat cu microbuze se află în transparență decizională. 

 

Ce înseamnă asta?

 

 

SC Microbuzul SRL a ajuns la finalul contractului de transport public de persoane cu maxi-taxi. Conducerea operatorului privat a solicitat prelungirea cu încă trei ani, pe bază de act adițional, pe motiv că legislația în vigoare permite prelungirea cu cel mult jumătate din durata inițială. 

 

Asta înseamnă că Microbuzul ar putea presta acest serviciu Primăriei Botoșani până pe 30 iunie 2028. 

 

În același timp, legislația ar fi permis inclusiv organizarea unei licitații pentru transportul public din municipiu în regim de maxi-taxi, lucru pe care Primăria Botoșani nu l-a considerat oportun, alți operatori privați neavând astfel șansa nici măcar de a participa la o licitație.  

 

O poveste demnă de film: Microbuzul, o afacere de transport călători născută din... lapte praf pentru înghețată – VIDEO

 

 

Microbuzul spune că a cumpărat 15 autobuze noi 

 

 

De cealaltă parte, potrivit documentației de pe site-ul Primăriei Botoșani, Microbuzul a solicitat prelungirea contractului cu încă 3 ani pe motiv că ar fi achiziționat 15 autobuze pentru care plătește rată de leasing pentru o perioadă de cinci ani și care expiră - când credeți? -  exact în anul 2028. 

 

În cadrul unui proiect european, municipalitatea a achiziționat și autobuze electrice care vor fi operate în zona metropolitană, însă acestea stau parcate în curtea societății Eltrans, cel puțin până la începutul anului viitor, astfel încât botoșănenii vor fi nevoiți să circule tot cu mijloace de transport poluante. 

 

Consiliul Local Botoșani are propria companie de transport, SC Eltrans SA, însă acordă subvenție și operatorului privat SC Microbuzul SRL fiindcă transportă gratuit elevi și pensionari.

 

Cu autobuze electrice noi în curte, compania Eltrans face credit și pentru mijloacele de transport vechi

 

Abonament BT Pătrat Mov

Abonează-te, citește Botosaneanul.ro fără reclamă și comentează cât vrei

Autentificare

O mămică s-a aruncat de la etajul unui spital

Redacția Botoșăneanul

Jul 21, 2025